Săptămâna trecută, un elev de la Școala gimnazială ”Traian” din Craiova s-a aruncat de la etajul I al clădirii în care învăța, după ce ar fi luat o notă mică. Elevul le-ar fi spus colegilor că nu mai suportă presiunea școlii din ultima perioadă. Copilul este bine acum, dar gestul său este un imens semnal de alarmă. Presiunea rezultatelor şi teama de eşec este unul dintre cele mai întâlnite motive care îi determină pe copiii de peste 11-12 ani să aibă gânduri suicidare.
La începutul anului, tragedia nu a putut fi evitată pentru un alt elev, în vârstă de numai 15 ani, din Năvodari. Băiatul a fost găsit spânzurat sub un cap de pod. În urmă cu o lună, un copil de 13 ani din Maramureş s-a spânzurat în camera lui după o ceartă cu mama.
Pandemia a amplificat depresiile severe la vârste tinere
Rata sinuciderilor şi a tentativelor de suicid în rândul copiilor a crescut în ultimii ani, iar specialiştii consideră că izolarea din timpul pandemiei a creat conjuncturile care au determinat amplificarea depresiilor severe la vârste tinere. Acasă a devenit şi şcoală, şi birou, acumulând tensiunile din medii care, până acum doi ani, erau mult mai delimitate. Ecranul a înlocuit interacţiunea directă, iar copiii introvertiţi au intrat şi mai adânc în propria carapace. Părinţii au fost nevoiţi să suplinească lipsa profesorilor şi să împace munca de acasă cu şcoala online, desfăşurată simultan.
Mădălina-Georgiana Dyrmishi, consilier în dezvoltare personală şi formator în cadrul Asociației Dezvoltare și Psihoterapie prin Acţiune, explică de ce copiii ajung să recurgă la gesturi extreme şi cum ar putea părinţii şi persoanele apropiate să îi ajute să îşi găsească echilibrul şi sensul.
„Tentativele de suicid în rândul copiilor au crescut cu 7% în perioada pandemiei faţă de anii anteriori, conform unor studii. Pandemia a afectat puternic copiii, i-a bulversat, stresul a devenit din ce în ce mai mare. Părinţii s-au mutat acasă cu jobul, a trebuit să fie şi părinţi şi profesori, poate şi îngrijitori ai unor bunici, iar copiii au resimţit transformarea spaţiului de acasă într-un spaţiu de stres. S-au închis în camere, în faţa ecranelor, ore la rând, pentru şcoala online, după ce înainte de pandemie li se transmitea fix mesajul opus – să nu stea foarte mult în faţa calculatorului. Au început să se închidă în ei, să simtă în aerul din casă un nou tumult.
Copiii introvertiţi, care reuşeau să iasă din carapace cu câţiva colegi, au pierdut şi ocazia aceasta, au început să se închidă în sine din ce în ce mai mult. Au ajuns să se simtă abandonaţi în propria casă, de propriii părinţi. Poate au asistat la mai multe certuri, pentru că adulţii au petrecut mai mult timp acasă, împreună cu copiii. Toate acestea s-au acumulat şi s-au amplificat în ultimii doi ani”, spune specialistul.
Părintele trebuie să înveţe să câştige încrederea propriului copil
Presiunea rezultatelor şi teama de eşec sunt printre cele mai întâlnite motive care îi determină pe copiii de peste 11-12 ani să aibă gânduri suicidare. Din păcate, de multe ori, această presiune se insinuează chiar din copilărie şi este creată încă de acasă. „Copilul este atât de blamat pentru notele mici, şi la şcoală, şi acasă. I se transmite mesajul că nu e suficient de bun, se simte ruşinat şi ajunge chiar să simtă că nu este bun. Lucrurile acestea nu se întâmplă subit, într-o zi. Ele cresc şi prind rădăcini în decursul unei perioade mai mari. Părintele ar trebui să îşi pună întrebări, să conştientizeze că nu îl va face pe copil să fie mai bun dacă îl ceartă şi dacă îi spune că nu e suficient de bun”, explică Mădălina Dyrmishi.
Însă părinţii nu sunt, de multe ori, conştienţi că trebuie să câştige încrederea copilului, pentru că aceasta nu vine de la sine. Iar atunci când un copil ştie că acasă se va lovi de o posibilă învinovăţire, va ezita să mai discute cu familia şi se va înconjura de ziduri.
„Dacă e lovit la şcoală şi vine să îi spună mamei, iar aceasta îl întreabă: „dar tu ce i-ai făcut?” sau „nu i-ai făcut tu ceva?”, „poate şi tu l-ai provocat”, atunci acel copil nu se va mai destăinui. Primul lucru pe care ar trebui să îl facă părinţii este să îi spună „hai să vedem cum te pot ajuta”, să îl întrebe cum s-a simţit, să îl ajute să înveţe cum să reacţioneze la astfel de situaţii. De multe ori, copilul care a fost victimă ajunge să fie vinovat chiar în faţa propriilor părinţi. Iar un astfel de copil ajunge să se identifice cu această postură de victimă. E important pentru copii să reuşească să găsească măcar o persoană în care să simtă că pot avea încredere, un confident, ideal măcar un cadru didactic”, transmite consilierul.
Semnalele de alarmă
Depresia se instalează treptat, dar de multe ori părinţii nu îi dau atenţia cuvenită sau minimizează manifestările, punându-le pe seama pubertăţii, a adolescenţei şi a unei discipline insuficiente.
„Trebuie să fie atenţi când copilul e apatic, când se ceartă cu toată lumea, când nu mai are poftă de mâncare, iar spune replici precum „chiar aş vrea să mor” să nu neglijeze aceste semnale de alarmă. Ar trebui să meargă la psihoterapeut sau psihiatru, pentru să poate apărea chiar depresia severă, iar spre deosebire de o depresie mai uşoară, cu aceasta nu poţi funcţiona normal. Copilul ajunge să simtă că nu mai are sens pe lumea aceasta”, atenţionează Mădălina Dyrmishi.
După 11-12 ani, copiii sunt mai vulnerabili
Vârstele de cumpănă sunt de la 11-12 ani în sus, când debutează schimbările hormonale, când copiii încep să se gândească la independenţă şi îşi conturează personalitatea. „Este momentul în care încep răzvrătirile, pot să îşi dorească să nu mai facă parte din familie sau din societatea din care trăiesc”, adaugă specialistul.
Pe lângă câştigarea încrederii pas cu pas, comunicarea deschisă cu copilul, transmiterea unui sentiment de siguranţă şi confort, sprijin emoţional, familia îl poate ajuta şi prin îndrumarea sa către activităţi care îl ajută să se integreze social şi să lege prietenii. „E bine pentru copii să facă un sport de mici, să facă voluntariat, să grădinărească, să intre în proiecte în care interacţionează cu tineri de vârsta lor, unde pot lega prietenii, pot descoperi tipologii diferite”, recomandă Mădălina Dyrmishi.
