3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateA fost extinsă lista de medicamente gratuite și compensate

A fost extinsă lista de medicamente gratuite și compensate

Ministerul Sănătății extinde lista de medicamente gratuite și compensate prin introducerea a 34 noi molecule, începând cu data de 1 aprilie 2022.

Guvernul a aprobat vineri proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând medicamentele de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi a medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, conform Stiripesurse.ro.

A fost aprobată decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru tratarea pacienților cu fibroză chistică.

Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate prevede 34 de molecule noi

Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate prevede introducerea unui număr de 34 molecule noi destinate pacienților cu afecțiuni neurologice și Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine și metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului (glaucom).

Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite, în vigoare de la 1 aprilie 2022

De asemenea, sunt medicamente destinate pacienților cu afecțiuni oncologice, molecule noi pentru pacienții cu diabet zaharat, molecule pentru tratarea bolilor rare -hemofilie/talasemie, pentru hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză și angioedem ereditar, informează Ministerul Sănătății.

„Continuăm creșterea accesului pacienţilor la tratamente de ultimă generație. Este a doua actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite din acest an pentru pacienții cu boli cronice grave”, declară Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 aprilie 2022.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS