6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePeste 1.500 de cazuri de gripă, în ultima săptămână. Anul trecut, 10 cazuri în aceeaşi perioadă

Peste 1.500 de cazuri de gripă, în ultima săptămână. Anul trecut, 10 cazuri în aceeaşi perioadă

1.585 de cazuri de gripă clinică au fost înregistrate în România în perioada 21 – 27 martie, comparativ cu doar 10 cazuri înregistrate în aceeași săptămână a anului trecut – ceea ce înseamnă de peste 150 de ori mai mult, anunță Institutul Național de Sănătate Publică.

Vestea bună este că nu s-a înregistrat niciun deces cauzat de gripă.

În urmă cu un an, în această perioadă, România se afla în plin val 3 al pandemiei de COVID-19 și erau în vigoare restricții, inclusiv obligativitatea purtării măștii de protecție. Din 9 martie anul acesta, restricțiile au fost ridicate complet.

Săptămâna 21.03.2022 – 27.03.2022

La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 78.272, cu 69.6% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (46.154) și cu 22.2% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (64.058).

Au fost raportate la nivel național 1.585 cazuri de gripă

Au fost raportate la nivel național 1.585 cazuri de gripă, comparativ cu 10 cazuri înregistrate în S 12/2021.

În săptămâna 21.03.2022 – 27.03.2022 (S 12) au fost raportate 4 cazuri de Infectie Respiratorie Acuta Severa (SARI), la fel ca în săptămâna precedentă și față de zero în aceeași perioadă a sezonului precedent.

Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

De la începutul acestui sezon rece au fost înregistrate în România 403 cazuri de gripă confirmate în laborator.

Până la data de 27 martie s-au vaccinat împotriva gripei 1.490.760 de persoane din grupele la risc cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, potrivit INSP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS