8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSub 1000 de cazuri de coronavirus

Sub 1000 de cazuri de coronavirus

Un număr de 912 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 539 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate aproape 14.000 de teste, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 333 şi în judeţele Timiş – 74, Ilfov – 58, Hunedoara – 53 şi Cluj – 52.

Cele mai puţine cazuri, conform ultimei raportări, sunt în judeţele Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi – câte 1. În judeţul Maramureş nu s-a înregistrat niciun caz.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.276 de teste RT-PCR (2.180 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.096 la cerere) şi 8.654 teste rapide antigenice.

Conform Ministerului Sănătăţii, 102 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În total, până duminică, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.872.849 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 103 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS