0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateStatul român va deconta 4000 de euro pentru proceduri de fertilizare in vitro

Statul român va deconta 4000 de euro pentru proceduri de fertilizare in vitro

Un proiect de act normativ care prevede decontarea de către casele de asigurări de sănătate a procedurilor de fertilizare in vitro (FIV) este în prezent în circuitul interministerial de avizare și ar putea intra în vigoare în următoarele luni.

Proiectul a fost propus de Ministerul Familiei, împreună cu Ministerul Sănătăţii, și face parte dintr-un plan mai larg de măsuri economice şi sociale.

Decontările se vor face în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Potrivit proiectului, casele de asigurări de sănătate vor deconta 4.000 euro pentru o procedură FIV pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani.
De asemenea, condițiile pentru decontarea procedurilor FIV urmează să fie simplificate.

Necesarul de proceduri FIV nu este acoperit nici 50% în prezent

Potrivit specialiștilor, necesarul de proceduri FIV nu este acoperit nici măcar pe jumătate în România din mai multe cauze, inclusiv finanțarea insuficientă, în condițiile în care prevalența infertilității este în creștere, iar cupluri tot mai tinere se prezintă la cabinetele specializate în medicină reproductivă.

Pe plan mondial, infertilitatea afectează circa 15-20% din cupluri, potrivit estimărilor actuale. Această afecțiune este definită ca fiind lipsa apariției sarcinii după o perioada de încercare de 1 an.
Studiile arată că rata de infertilitate a crescut la nivel mondial în ultimele decenii.

Potrivit specialiștilor, sunt necesare circa 1.500 de cicluri de fertilizare in vitro pentru un milion de locuitori pentru a acoperi cererea, însă în România se realizează mult mai puține proceduri de acest tip, notează publicaţia de specialitate 360medical.ro.
În România, cel mai mare număr de proceduri FIV a fost realizat în 2019 – peste 9.000. Dintre acestea, doar circa 2.000 au fost susținute din fonduri publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS