Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă din Craiova îşi propune să îmbunătăţească serviciile medicale acordate în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), pentru ca pacienţii să nu mai aştepte ore în şir un medic. Directorul Eugen Georgescu a declarat, pentru GdS, că procedurile sunt revizuite şi simplificate şi conducerea poartă discuţii cu personalul în încercarea de a schimba lucrurile. Planul este ambiţios: schimbarea unei paradigme strâmbe, perpetuate de prea mult timp, cu pacienţi umiliţi de sistem şi, uneori, şi de oamenii din el.
Pacienţii care ajung la Urgenţă şi se simt uitaţi până şi de Dumnezeu în sala de aşteptare sunt cazuri la ordinea zilei în multe spitale din ţară. Sistemul nu ajută, dar de multe ori şi personalul medical contribuie la aceste situaţii. O admite chiar şi managerul SCJU Craiova, care spune, însă, că e timpul ca lucrurile să se apropie de normalitate.
„Timpii mari de aşteptare din Urgenţă sunt una dintre cele mai mari probleme. Am văzut că foarte mulţi oameni se plâng, mai ales în mediul online, că stau şi aşteaptă cu orele pentru a fi văzuţi de cineva. Am reţinut cazul unui pacient care a aşteptat 8 ore pentru o radiografie de claviculă. Într-adevăr, sunt momente când urgenţa este plină de cazuri grave, dar îmi este greu să cred că, timp de 8 ore, au venit continuu atâtea cazuri grave încât pacientul acela să aştepte atât”, spune Georgescu.
Proceduri mai simple şi măsuri pentru cei care nu le respectă
În această perioadă, reprezentanţii spitalului au demarat discuţii pentru a revizui şi simplifica procedurile, dar şi pentru a implementa măsuri clare în cazul în care acestea nu sunt respectate.
„Unele proceduri sunt, într-adevăr, întortocheate şi există şi cazuri cu pacienţi la graniţa dintre specialităţi, unde e nevoie să se facă o comisie care să decidă care este soluţia optimă pentru pacient. Lucrăm la această parte de revizuire a procedurilor, dar discutăm şi cu personalul nostru, pentru că, pe lângă problema supraaglomerării efective a Unităţii de Primiri Urgenţe, mai este şi cea de atitudine, de la personalul de pază, până la personalul medical. Nimeni nu vine la spital de plăcere, astfel încât personalul trebuie să se comporte omeneşte şi etic”, consideră managerul SCJU.
Acesta promite că vor exista verificări şi vor fi luate măsuri atunci când vor apărea probleme. În acest sens, directorul insistă ca pacienţii sau aparţinătorii să nu ezite să semnaleze conducerii problemele cu care se confruntă. „Să vină să discute cu noi, pentru a rezolva situaţia, uşa noastră este deschisă”.
„De la un anumit timp în sus, e clar că este şi o disfuncţionalitate a spitalului”
Pentru că SCJU Craiova are cea mai mare Unitate de Primiri Urgenţe din regiune, cele mai grave cazuri sunt direcţionate aici. Unitatea este adesea supraaglomerată, iar unii oameni aşteaptă ore întregi pentru a fi consultaţi. Dar chiar şi directorul unităţii medicale afirmă că, de la un anumit punct, problema nu mai este doar de conjunctură:
„Sunt momente în care este plină Urgenţa şi se blochează o oră, două, trei, dar de la un anumit timp în sus este clar că este o disfuncţionalitate a spitalului”, spune Georgescu. „Să avem mai multă grijă ca şi medicii de gardă să coboare în timp util să vadă pacientul, dar şi personalul din UPU să facă anamneza pacientului, nu doar să cheme medicul, fără a face înainte nişte investigaţii”, adaugă.
Prea mulţi pacienţi redirecţionaţi de alte spitale
Una dintre cauzele supraîncărcării Urgenţei de la Spitalul Judeţean este şi redirecţionarea multor pacienţi de către alte spitale din regiune, consideră conducerea SCJU Craiova. „Ne dorim o colaborare mai bună cu alte spitale din zonă, pentru a nu direcţiona prea multe cazuri către noi fără a vedea pacienţii mai întâi. Există compartimente de primiri urgenţe (CPU) şi cred că un pas înainte ar fi ca fiecare să îşi asume responsabilităţi, bineînţeles, în limita competenţelor şi a resurselor disponibile”, este de părere managerul SCJU Craiova. De altfel, această problemă a redirecţionării cazurilor de la unităţi din judeţ către SCJU Craiova a mai fost invocată şi în trecut, de către alţi reprezentanţi ai spitalului.