Deşi numărul cazurilor de tumori maligne a scăzut în ultimii ani, mortalitatea din această cauză a crescut uşor. De altfel, România se afla în 2021 pe primul loc în privinţa deceselor din cauze prevenibile, iar cancerul este a treia cauză a mortalităţii la nivel naţional.
În acest context, Direcţiile de Sănătate Publică implementează în această perioadă, la nivel naţional, campania „Ai grijă de sănătatea ta! Un stil de viață sănătos și controlul comportamentelor cu risc îți măresc șansele de a nu deveni pacient oncologic!”.
La nivel judeţean, campania este implementată de către DSP Dolj împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, primăriile din jdolj, prin unitațile sanitare din subordine şi asistenţii comunitari, cabinetele de medicină de familie, Ordinul Asistenților Medicali din România, filiala Dolj, Societatea de Cruce Roșie Dolj și Europrotect Dolj.
Cazurile în scădere, mortalitatea în creştere
La nivel național, numărul cazurilor noi de tumori maligne depistate în perioada 2011‐2020 a scăzut de la 57117 (an 2011) la 52350 (an 2020), acestea reprezentând o scădere a incidenţei de la 283,5 o/oooo locuitori în 2011 şi 271,8 o/oooo locuitori în 2020 (an cu o scădere mai accentuată, în contextul pandemiei COVID‐19).
În ceea ce privește mortalitatea prin tumori maligne, în perioada 2011‐2020, se constată un trend ușor ascendent, de la 213,8 o/oooo locuitori în 2011 la 232.3 o/oooo locuitori în 2017. Ȋn anul 2020 ȋn contextual pandemiei mortalitatea a scăzut la 223.0 o/oooo.
La nivel european, statele membre UE au pus bazele unei abordări comune în lupta împotriva cancerului. O componentă importantă a acestuia o reprezintă depistarea și minimalizarea impactului factorilor de risc implicați în declanșarea și dezvoltarea tumorilor.
Principalul factor favorizant al cancerului este fumatul
În UE, principala cauză favorizantă a cancerului este fumatul. Excesul de greutate sau obezitatea, alimentația nesănătoasă, lipsa activității fizice, precum și consumul de alcool, reprezintă ca și consumul de tutun, indicatori ai unui stil de viață nesănătos și constituie o altă cauză majoră a apariției acestei boli.
Desfășurată sub sloganul „Ai grijă de sănătatea ta! Un stil de viață sănătos și controlul comportamentelor cu risc îții măresc șansele de a nu deveni pacient oncologic!”, campania privind cancerul are ca temă în 2022, „Și tu poți preveni cancerul!”. Scopul campaniei este conștientizarea populației asupra factorilor de risc comportamentali care pot declanșa sau favoriza evoluția cancerului!
Obiectivele campaniei
Campania are ca obiective creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației asupra importanței cunoașterii factorilor de risc comportamentali care pot favoriza apariția cancerului şi a măsurilor active de diminuare a factorilor de risc comportamentali. Printr acestea se numără renunțarea la fumat, diminuarea consumului de alcool, controlul greutății corporale, adoptarea unui stil de viață sănătos şi nu numai.
În România, implicarea promotorilor sănătății în stimularea schimbării comportamentale a populației, prin adoptarea unui stil de viață sănătos este una dintre cele mai accesibile opţiuni pentru prevenţie.
Campania va fi mediatizată prin toate canalele de informare, anunţă reprezentanţii DSP Dolj.