Cancerul ovarian este a cincea cea mai frecventă cauză de deces la femei la nivel european, raportat la toate tipurile de cancer. Numai în anul 2020 au primit acest diagnostic aproximativ 66.000 de femei, iar la nivel global peste 310.000. În același an, în România, 1.121 femei au pierdut lupta cu boala. De aceea, de Ziua mondială de luptă împotriva cancerului ovarian, marcată în această săptămână, Federația Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) a atras din nou atenția asupra faptului că, depistată la timp, această afecțiune are șanse mari de vindecare.
Cancerul ovarian poate afecta femeile de orice vârstă, însă este mai frecvent la cele cu vârsta de peste 50 de ani, care au trecut prin menopauză. Pentru că în stadii incipiente, simptomele cancerului ovarian se pot confunda cu simptomele altor afecțiuni mai puțin grave, dar și pentru că nu există teste care să depisteze cancerul ovarian în fază incipientă, două treimi dintre cazuri sunt diagnosticate în stadii târzii, cu rate mai reduse de supraviețuire la cinci ani (78% în stadiul II, 59% în stadiul III și doar 17% în stadiul IV). De aceea, controalele ginecologice periodice, de rutină, în absența oricăror simptome, dar și recunoașterea primelor semne care pot sugera îmbolnăvirea și adresarea imediată la medic, pot face marea diferență.
Simptomele cancerului ovarian (multe ar putea fi confundate cu cele ale sindromului de colon iritabil) pot fi:
- umflarea abdomenului/balonare (cauza fiind acumularea de fluide produse de tumoră);
- durerea abdominală și disconfortul în zona pelviană;
- edemele de la nivelul picioarelor;
- senzația de sațietate instalată rapid după ingestia de alimente;
- greața;
- scăderea inexplicabilă în greutate;
- urinările frecvente;
- sângerările vaginale anormale sau scurgerile vaginale.
Cum este diagnosticat cancerul ovarian?
În stabilirea diagnosticului de cancer ovarian se efectuează o serie de investigații imagistice (ecografie transabdominală sau transvaginală, CT, RMN sau PET-CT) și de laborator, inclusiv test de sânge pentru CA125, o proteină produsă de unele cancere ovariene. Însă diagnosticul final se face prin efectuarea unei biopsii.
„O spunem și o repetăm ori de câte ori avem ocazia: mersul periodic la ginecolog trebuie să facă parte din rutina de educație pentru sănătate a oricărei femei. Le încurajăm pe doamne să nu aștepte să simtă o durere ca să meargă la specialist pentru că este posibil ca atunci tratamentul să nu dea roadele dorite sau să fie prea târziu.”, spune Cezar Irimia, președintele FABC.
Mutațiile genetice, factor de risc major
Riscul de a dezvolta cancer ovarian este influențat de mai mulți factori, inclusiv de vârstă, de stilul de viață, de istoricul reproductiv și cel familial. De asemenea, riscul este foarte crescut la femeile care au moștenit mutații genetice specifice. Din acest motiv, testarea genetică înainte sau în momentul diagnosticării este importantă atât pentru evaluarea riscului și o posibilă intervenție (chirurgicală) preventivă, cât și pentru a stabili cea mai bună opțiune terapeutică și prognosticul pacientei.
Ulterior, tratamentul va depinde de tipul de cancer ovarian, dar poate include chimioterapie, radioterapie, imunoterapie, intervenții chirurgicale, terapii țintite sau o abordare combinată. Decizia îi aparține unei echipe multidisciplinare pentru că este important ca pacienta să primească cel mai bun tratament într-un timp cât mai scurt.
