Un nou caz de infectare cu variola maimuței a fost diagnosticat în România. Este al șaselea confirmat până acum.
Pacientul este un bărbat de 40 de ani. Acesta s-a prezentat la o clinică medicală din București, iar investigațiile de laborator au confirmat joi că pacientul este infectat cu variola maimuței. Bărbatul va rămâne în izolare, conform Digi24.
A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți, potrivit Ministerului Sănătății.
Primul caz de variola maimuței din România, anunțat la 13 iunie
Primul caz de variola maimuței din România a fost anunțat la 13 iunie. De atunci au mai fost confirmate încă 5 cazuri, până la cel de astăzi.
Variola maimuţei nu se răspândeşte cu uşurinţă între persoane şi necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură şi prin fluide corporale.