2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateOMS se așteaptă la „niveluri ridicate” de COVID-19 în Europa

OMS se așteaptă la „niveluri ridicate” de COVID-19 în Europa

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se așteaptă la „niveluri ridicate” de COVID-19 în această vară în Europa și a cerut monitorizarea îndeaproape a virusului după triplarea cazurilor zilnice timp de o lună.

„Pe măsură ce țările din Europa au ridicat restricțiile care erau în vigoare, virusul va circula la niveluri ridicate în timpul verii”, a declarat, pentru AFP, directorul pentru Europa al organizației, Hans Kluge.

„Virusul continuă să contamineze, continuă să se schimbe și încă ucide”

„Virusul nu dispare doar pentru că țările încetează să-l monitorizeze. Continuă să contamineze, continuă să se schimbe și încă ucide”, a spus el într-o declarație scrisă pentru AFP.

Subvarianta Omicron BA.5, în plină expansiune

Cu subvarianta Omicron BA.5 în plină expansiune, numărul de cazuri din aproximativ cincizeci de țări din zona OMS Europa s-a apropiat de 500.000 zilnic în această săptămână, în timp ce la sfârșitul lunii mai era în jur de 150.000 pe zi, potrivit datelor publice din organizatie.

Numărul deceselor rămâne în prezent la un nivel scăzut de aproximativ 500, adică nivelul său din vara anului 2020.

Aproape toate țările europene înregistrează o creștere a numărului de cazuri

Aproape toate țările europene înregistrează o creștere a numărului de cazuri, Portugalia, Luxemburg, Franța, Grecia, Cipru, Germania și Austria conducând în prezent în topul cu cea mai mare incidență.

„Sperăm că programele extinse de vaccinare pe care majoritatea statelor membre le au în vigoare, precum și infecțiile din trecut, vor însemna că vom evita cele mai grave consecințe pe care le-am văzut mai devreme în pandemie”, a spus domnul Kluge.

„Cu toate acestea, recomandările noastre rămân în vigoare”, a spus el

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS