4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateRomânia, ţara în care pacienţii cu cancer „mor cu zile”

România, ţara în care pacienţii cu cancer „mor cu zile”

România nu deține nici acum un Registru Național de Cancer, fapt care îngreunează procesul de acordare a serviciilor medicale pentru pacienţii oncologici. În același timp, România vine cu o statistică sumbră: jumătate dintre cei nou diagnosticați nu supraviețuiesc. În 2020, erau înregistrați 100.000 de cazuri noi de pacienți cu cancer și peste 50.000 de morți. Iar salvarea poate veni din partea inovației și tehnologiei, însă ţara noastră e în urmă şi la acest capitol, transmite Asociaţia Melanom România, care a organizat recent o conferinţă în cadrul căreia mai mulţi specialişti au vorbit despre deficienţele şi nevoile sistemului.

„Este trist să vedem cum medicina de calitate, personalizată, terapiile inovatoare, digitalizarea sănătății își fac loc cu greu în sistemul de sănătate de la noi. Suntem, din păcate, țara în care cei fără bani mor cu zile, iar diferențe geografice și socio-economice în ceea ce privește accesul la asistența medicală întâlnim peste tot. În același timp, diferențele dintre săraci și bogați tind să devină mai mari. Unul din cinci români trăiesc în mizerie. În aceste condiții, oamenii nu vor ajunge la un medic nici să prevină, nici să beneficieze de un diagnostic timpuriu. Ne putem închipui de ce. Cheltuim cel mai puțin pe sănătate. Dar ne permitem cheltuieli exagerate pentru servicii spitalicești rămase la un nivel jenant de scăzut”, a declarat Violeta Astratinei, președintele Asociației Melanom România.

Miliarde de euro lansate de Ministerul Sănătăţii în viitor: „De felul cum le folosim depinde viitorul nostru”

Violeta Astratinei atrage atenţia că fondurile pe care Ministerul Sănătăţii le va lansa în viitorul apropiat, în cadrul mai multor programe, sunt esenţiale pentru a face o diferenţă. Dacă România va rămâne în mlaştina corupţiei, iar banii nu vor ajunge acolo unde trebuie, viitorul sună prost:

„Nu am progresat nici în măsurile anticorupție, suntem încă printre țările cele mai corupte din UE și acest lucru afectează direct sănătatea cetățenilor nostri. Trebuie reglementat, nu putem continua la nesfârșit așa. Există însă și speranță. Miliarde de euro vor fi lansate la Ministerul Sănătății în cadrul Programului Operațional de Sănătate, Planului Național de Cancer și Programului Național de Redresare și Reziliență. De felul cum folosim acești bani depinde viitorul nostru. Ne punem speranța în aceste programe pentru a aduce modificări cu impact asupra pacienților cu cancer.”

Ministerul Sănătății anunță soluții pentru pacienții cu cancer

Tiberius-Marius Brădățan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a transmis, în cadrul evenimentului, că Planul European de Cancer propune patru direcții majore de acțiune pentru reducerea poverii cancerului: prevenţia, depistarea precoce, care „este un standard de aur către care trebuie să ne îndreptăm”, accesiş egal la diagnostic şi tratament şi îmbunătățirea vieții pacienților cu cancer și supraviețuitorilor prin acces egal la îngrijiri adecvate post-tratament, la protecție socială și la servicii financiare.

Toate aceste direcții din Planul European de Cancer au fost incluse și în Planul Național de Cancer (aflat în Parlament pentru vot), lansat recent sub patronajul Administrației Prezidențiale, dar și în Programul Național de Sănătate 2020 – 2030 (aflat în dezbatere publică).

Se fac paşi pentru creşterea accesului la serviciile de sănătate

Despre programele aflate în lucru a vorbit și Carmen Ungurean, de la Institutul Național de Sănătate Publică: „Avem oportunitățile de finanțare pentru domeniul Oncologie, care se referă la Programul Operațional de Sănătate 2021 – 2027, la PNRR și la Programul Băncii Mondiale, bazat pe rezultate și acțiunile comune EU4Health. Din Programul Băncii Mondiale, de interes pentru domeniul Oncologie este intenția de a definitiva pachetul minimal de bază și a-l transforma în pachet de bază pentru toate categoriile populației. Dacă se realizează, e pas extrem de important în accesul universal la servicii de sănătate”.

Instituțiile sistemului medical nu comunică între ele

În același timp, dr. Adrian Pană, consultant Sănătate Publică și Managementul Sănătății, a atras atenția că în țară există nu mai puțin de șapte sisteme informaționale care nu comunică unul cu altul. Din cauza aceasta, informații esențiale despre pacienții cu cancer se pierd. Mai mult decât atât, unii bolnavi ajung să nu fie înregistrați niciodată dacă accesează serviciile spitalelor private.

Adrian Pană, consultant Sănătate Publică și Managementul Sănătății: „Avem o mare problemă atunci când raportăm ceea ce facem. Deciziile luate sunt decizii șubrede. Trebuie să restructurăm fundamental sistemul informațional”.

În România, aprobarea medicamentelor durează peste 2,5 ani

Din păcate, în România sunt aprobate puține tratamente inovatoare, dacă ne comparăm cu celelalte state europene, iar cele care sunt aprobate trec prin proceduri anevoioase, este concluzia dr. Ioana Bianchi, de la Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). Aceasta pentru că procesul este unul complex, care cuprinde mulți pași, iar principala problemă este aceea că aprobarea medicamentelor noi durează, în general, 964 de zile, adică mai mult de 2 ani și jumătate.

În aceste condiții, reprezentantul ARPIM a venit cu mai multe propuneri de remediere a acestei situații: transparentizarea procesului, respectarea termenelor, evaluarea unitară a depunerilor, studiile de colectare de date din „viața reală”, calcularea impactului bugetar, implementarea legislației europene și comunicarea. Speranța este, de asemenea, o directivă europeană, Reglementarea 2021/2282 de aprobare centralizată a tehnologiilor de sănătate prin care este câștigat timp prin evaluarile obținute mai rapid.

Tot o directivă europeană aduce speranța și în ceea ce privește studiile clinice. Regulamentul UE nr. 536/2014 aflat acum în perioada de implementare ar putea face ca pacienții oncologici să aibă acces mai rapid la studiile clinice cu moleculele inovatoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS