Gama de servicii medicale oferite de Phoenix Medicover se extinde odată cu deschiderea noului punct de lucru de pe strada Dimitrie Gerota, în apropiere de Spitalul Judeţean şi fosta Fabrică de Confecţii. Pacienţii Phoenix Medicover au, în prezent, posibilitatea de a beneficia de un RMN de ultimă generaţie, în contract cu CAS Dolj, şi de alte servicii de imagistică şi radiologie. În premieră, noua clinică oferă şi servicii de pneumologie.
Pe lângă specialităţile noi disponibile la Phoenix Medicover, echipa clinicii anunţă şi promoţii de vară pentru pacienţii săi. Astfel, pe parcursul lunii august, pacienţii care se prezintă la cabinetul de medicină internă cu trimitere de la medicul de familie vor beneficia gratuit de ecografie abdominală.
Tot din luna august, cabinetul de urologie Phoenix Medicover va avea contract cu CAS Dolj.
Phoenix Medicover îşi propune dezvoltarea specialităţilor chirurgicale
După ce a consolidat serviciile de ambulatoriu şi a inaugurat noul punct de lucru, dedicat radiologiei şi imagisticii, dar nu numai, echipa Phoenix Medicover îşi propune să dezvolte serviciile chirurgicale.
„Încercăm să acoperim toată gama de servicii medicale. Acum că am ajuns la maturitate cu serviciile de ambulatoriu, dezvoltăm partea de servicii paraclinice, iar în viitor ne propunem să dezvoltăm specialităţile chirurgicale. Am început deja din acest an, în acest sediu şi ne dorim să continuăm în această direcţie. Avem ambulatorii pentru toate specialităţile, avem spitalul pentru pacienţii cronici în zona Catargiu, avem internări de zi, dezvoltăm partea de imagistică. Urmează chirurgia, care va cunoaşte o creştere notabilă în următorii ani în domeniul privat. Am început cu servicii în ambulatoriu, urmează mici intervenţii, apoi chiar şi bloc operator”, a declarat managerul Phoenix Medicover, dr. Ionuţ Vasile.
RMN din generaţia 2022, în contract cu CAS
Una dintre cele mai recente investiţii ale centrului medical a fost într-un aparat de rezonenţă magnetică (RMN) de ultimă generaţie, marca General Electric, pentru care există contract cu CAS.
„În ultimul timp, am remarcat o creştere a adresabilităţii pe segmentul de rezonanţă magnetică, fiind o investigaţie fără radiaţii ionizante, astfel că pacienţii tind să o prefere faţă de tomografia computerizată. În plus, şi rezultatele sunt superioare. Cele mai multe solicitări vin pe partea de patologie osteoarticulară, coloană vertebrală şi mai nou, pentru zona abdomino-pelvină”, precizează dr. Manuela Vasile, medic radiolog.
Specialistul a constatat că pacienţii se orientează tot mai mult spre privat în ultima perioadă.
În viitorul apropiat, urmează să intre în funcţiune la Phoenix şi un aparat de radiologie clasică.
Dr. Eleodor Cârstoiu, ortopedul copiilor, oferă consultații la Phoenix
Apreciatul dr. Eleodor Cârstoiu, Medic Primar Chirurgie și Ortopedie pediatrică s-a alăturat echipei Phoenix, odată cu înființarea cabinetului de ortopedie pediatrică din cadrul noului sediu de pe Gerota.
Accesul la consultații este, astfel, înlesnit pentru părinții care doresc să evite așteptările prelungi la spital cu copilul și care preferă mediul prietenos și confortabil dintr-un centru medical privat.
„În serviciile publice, e dificil când îşi doreşti să ajungi la un anumit doctor, mai ales când acesta lucrează într-un spital de urgenţă. Înainte de toate, spitalul de stat îți asigură accesul la un anumit medic, nu la medicul la care îţi doreşti.Apoi, se întâmplă în unele cazuri să aștepți mult, pentru că prioritar este pacientul din sala de operație, pot apărea consultații de urgență. Dacă vrei să ajungi la un medic anume, îți asumi riscul de a aștepta după el”, explică dr. Cârstoiu.
De asemenea, sunt frecvente cazurile în care românii care locuiesc în străinătate vin în țară şi pentru a-şi rezolva problemele medicale, pentru că orizontul de așteptare e lung în țările în care locuiesc, iar sistemul privat este ideal pentru această categorie de public, mai spune medicul.
Ortopedie şi traumatologie pentru adulţi, la Phoenix Gerota
La noul sediu inaugurat de Phoenix există şi cabinet de ortopedie şi traumatologie pentru adulţi.
„Sunt două mari categorii de pacienți care se prezintă la cabinet, cei acuți, care vin cu diverse traumatisme recente precum entorse, luxații, fracturi, și cei cronici, care au probleme mai vechi. Cele mai frecvente patologii sunt coxartroza, gonartroza, problemele de statică vertebrală, problemele axelor biomecanice ale corpului, care în timp se modifică”, transmite medicul specialist Raul Mureşan.
Acesta spune că, în urma pandemiei, multe afecțiuni cronice s-au agravat, deoarece oamenii nu au mai venit la consultații, iar unii au suspendat tratamentul.
„Vorbim, practic, de o acutizare a patologiei cronice. Dacă durerile erau ținute sub control cu fizioterapie sau medicație, statul acasă, sedentarismul şi amânarea consultaţiilor au contribuit la problemele reziduale. Sunt pacienții cu coxartroză și gonartroză care vin deja la cabinet într-un stadiu mult mai greu de gestionat, de multe ori, chiar în stadii în care nu mai putem interveni altfel decât chirurgical”, adaugă specialistul.
Specialitate nouă la Phoenix: Cabinet de pneumologie
O altă noutate pentru pacienţii centrului medical o reprezintă deschiderea cabinetului de pneumologie.
Medicul pneumolog Bianca Olaru îi aşteaptă pe pacienţi pentru o evaluare a funcţiei pulmonare, îndeosebi în lumina pandemiei care a lăsat urme care nu trebuie neglijate.
„În această perioadă, cei mai mulţi pacienţi care vin la cabinetul de pneumologie sunt cei cu boli cronice, cu bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC), cu astm bronşic şi cei cu boli alergie. Dar sunt destul de mulţi pacienţi cu sindrom post-Covid şi chiar le recomandăm celor care încă se resimt după infecţia cu noul coronavirus să vină la cabinet pentru o spirometrie, pentru a face o evaluare a funcţiei pulmonare”, transmite dr. Bianca Olaru.
O echipă de profesionişti şi o filozofie nezdruncinată
Specialiştii care oferă servicii medicale în noul sediu Phoenix se alătură unei echipe tinere de profesionişti, armonizându-se cu filozofia îmbrăţişată de Phoenix încă de la început, din 2009. „Pacienţii sunt în centrul atenţiei noastre, cu acest principiu am pornit la drum în urmă cu 13 ani şi tot acest principiu ne călăuzeşte în continuare în tot ceea ce construim”, a declarat managerul Phoenix Medicover, Ionuţ Vasile.