2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024

Cel mai bun calciu

Mai. Iunie. Iulie. August. Ce au în comun aceste luni? Nu conțin litera “r”, iar conform zicalei populare, în lunile fără “r”, nu luăm calciu. Bineînțeles că este și mit în această afirmație, dar cu siguranță consumul suplimentelor cu calciu va crește începând cu luna mai, așa că este momentul potrivit să vedem care formă de calciu se absoarbe mai bine și este mai eficientă, carbonatul sau citratul de calciu?

Care este diferența?

Suplimentele de calciu sunt derivate ale produselor naturale, cum ar fi stridiile sau oasele. În farmaciile din România, suplimentele cu calciu se găsesc în diferite forme, de la comprimate, capsule, tablete masticabile, la siropuri și pulberi. Totuși, deosebirea cea mai importantă este reprezentată de forma de calciu pe care o conțin: carbonat sau citrat de calciu.
Aceste două forme diferă prin cât de mult calciu elementar conțin și cât de bine sunt absorbite. Calciul elementar se referă la cantitatea efectivă de calciu prezentă în preparat.

Preparatele cu carbonat și fosfat de calciu au cea mai mare concentrație de calciu elementar, aproximativ 40%. Citratul, dar și forma de gluconat de calciu conțin aproximativ 21% calciu elementar.

Carbonatul de calciu

Acesta este preferat deoarece este o sare ieftină și având o concentrație așa ridicată de calciu elementar, este nevoie de cantități mici pentru obținerea dozei zilnice recomandate. Deși pare alegerea ideală, există posibile efecte adverse deranjante ale suplimentelor alimentare pe bază de carbonat de calciu, cum este meteorismul (balonarea), greața, gust metalic și constipația. În plus, este necesar să fie administrat pe stomacul plin deoarece astfel se facilitează absorbția întregii cantități de substanță.

Citratul de calciu

Spre deosebire de carbonat, citratul de calciu este o sare mai costisitoare și are un conținut mai scăzut de calciu elementar, prin urmare, este necesară administrarea mai multor tablete pentru a atinge doza zilnică recomandată de calciu. În ciuda acestor inconveniente, prezintă avantaje ce nu pot fi neglijate: este mai ușor de absorbit decât carbonatul de calciu și poate fi luat, în general, cu sau fără alimente.

Citratul de calciu reprezintă opțiunea potrivită pentru persoanele cu sindrom de colon iritabil, dar și pentru cei care își administrează antiacide sau alte tipuri de medicamente pentru reflux gastric. În plus, este recomandat persoanelor cu risc de pietre la rinichi deoarece se produce alcalinizarea unrinei și astfel se reduce riscul formării pietrelor.

Printre efectele adverse ce pot apărea în urma administrării acestui tip de supliment alimentar se numără oboseala, greața, eructații, migrene, urinare frecventă și tensiune arterială scăzută.

Concluzie

Deoarece alimentele oferă o gamă largă de nutrienți și alte componente care au beneficii multiple pentru sănătate, nevoile nutriționale ar trebui satisfăcute în primul rând prin alimente, dar dacă acest lucru nu este posibil, introducerea suplimentelor alimentare ce conțin nutrienți specifici poate reprezenta o alegere sănătoasă. Totuși, chiar și în acest caz este recomandată consultarea medicului sau a farmacistului în prealabil.

Administrarea calciului cu alimente în doze de 500 mg sau mai puțin crește absorbția acestuia. Alimente precum spanacul sau tărâțele de grâu pot scădea absorbția de calciu. Calciul poate interfera cu absorbția fierului, zincului, medicamentelor antiosteoporotice și anumite tipuri de antibiotice.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la Farmacist specialist,

Vă mulțumesc că m-ați citit!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS