Ziua de 26 septembrie este Ziua Mondială dedicată contracepției, când specialiștii din întreaga lume au ocazia să tragă din nou semnale de alarmă privind nevoia de informare a femeilor cu privire la metodele contraceptive şi planningul familial. Lipsa de informare, posibilitățile financiare limitate și nivelul scăzut al educației se traduc în sarcini nedorite în rândul femeilor și adolescentelor, iar România stă foarte prost la acest capitol.
În anul 2019, în România au fost efectuate 47.492 de întreruperi de sarcină, mai mult de jumătate dintre acestea fiind realizate la cerere. Iar statisticile din 2021 arată că aproape 9% din femeile care au născut au între 15 și 19 ani. 0,4% dintre acestea au sub 15 ani, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.
Contracepția în alte țări
În alte state europene, cifra avorturilor este mai mică. De exemplu, Olanda înregistrează anual în jur de 31.000 de întreruperi de sarcină, iar o treime dintre aceste paciente nu s-au aflat la prima procedură, conform Societății Europene de Contracepție și Sănătatea Reproducerii. Femeile care provin din categoriile sociale defavorizate sunt mult mai expuse sarcinilor nedorite. La această concluzie au ajuns și specialiștii din alte țări. Tot în Olanda, a fost demarată o campanie prin care femeile care au efectuat un avort au fost consiliate de către medicii ginecologi cu privire la metodele contraceptive care li se potrivesc.
Campania a evidențiat, de fapt, că există în continuare lacune de informare, iar femeile au o mare nevoie de sprijin și de consiliere pentru a face o alegere sănătoasă și care li se potrivește. În același timp, medicii au ajuns la concluzia că este important să existe o gamă variată de metode contraceptive cu efect reversibil.
Metodele contraceptive disponibile pentru femei
În prezent, sunt disponibile pe piață mai multe metode contraceptive cu diferite grade de eficiență, folosite de femeile din toată lumea, conform nevoilor, posibilităților financiare și sfatului medicului ginecolog:
99% EFICIENȚĂ – implant, DIU hormonal (Dispozitiv Intrauterin), DIU din cupru, sterilizare permanentă
91-94% EFICIENȚĂ – pilula zilnică, plasturele săptămânal, inelul vaginal sau injecția
72-82% EFICIENȚĂ – retragerea, capac col uterin, metoda calendarului, prezervativul (unica metodă care reprezintă și o protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală).
Fiecare dintre metode cuprinde atât beneficii, cât și posibile efecte adverse asupra organismului în funcție de metoda contraceptivă aleasă. De aceea, discuția cu medicul ginecolog este esențială pentru a alege opțiunea potrivită, în funcție de starea de sănătate, istoricul medical și stilul de viață al pacientei.