Cazul pacientei care a decedat în urma unui AVC la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce a aşteptat cinci zile un examen computer tomograf de craniu, s-a derulat ca un film cu secvenţe haotice, transformat într-o tragedie pentru o familie care a pierdut pe cineva drag. Cristina Bică, fiica pacientei Adelheid, nu mai are linişte după ce şi-a pierdut mama în spital, fără a avea măcar şansa de a-şi lua rămas bun de la ea înainte de ultima suflare. Cristina Bică a lucrat în sistemul de sănătate 28 de ani, ca asistentă medicală. După ce mama sa a murit, a depus reclamaţii la SCJU Craiova, la Parchet, la Colegiul Medicilor şi nu vrea să se oprească până nu îşi va găsi dreptatea. Femeia nu se poate resemna cu gândul că mama sa era în UPU “conştientă şi cooperantă” şi a plecat din spital, după o săptămână, autopsiată.
După ce GdS a publicat pe 14 octombrie un articol legat de măsurile luate de SCJU Craiova în urma cazului, Cristina Bică a decis să ne spună propria sa versiune asupra faptelor. Vă prezentăm în continuare, pe baza dosarului medical al pacientei şi al mărturiei fiicei, cronica unei morţi fără suficiente răspunsuri.
Câţi medici, atâtea diagnostice
În dosarul pacientei Adelheid Bică apar diagnostice peste diagnostice şi rezultate ale analizelor care se bat, uneori, cap în cap. Şoc septic, diabet, demenţă mixtă, carcinomatoză, pneumonie, hipertensiune, infecţii ale căilor respiratorii cu germeni rezistenţi depistaţi ulterior intubaţiei traheale, iar lista continuă. O “bulibăşeală”, cum o numeşte Cristina Bică, după ce a petrecut ore în şir să pună cap la cap foile de observaţie din dosarul primit de la spital, pentru a face “filmul morţii” mamei sale. Şi, cu toate astea, mama sa ajunge să moară în urma unui AVC hemoragic, depistat la câteva zile distanţă de la prima cerere de efectuare a unui CT craniu.
Fiica pacientei spune că medicul de gardă a lipsit: “L-am căutat peste tot”
În data de 24 septembrie, la 23:08, Adelheid Bică ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova în urma unui apel la 112 al fiicei sale. Femeia prezenta tensiune arterială crescută (230/120), agitaţie, frisoane. “Eu am crezut că este un atac de panică, i-am administrat Furosemid, am chemat ambulanţa. Saturaţia de oxigen scăzuse, au decis să o ia la spital”, spune fiica.
Femeia a rămas iniţial în UPU, pasată de la o specialitate la alta: “La boli interne au zis că nu e de ei, la cardiologie la fel, până la urmă a rămas în UPU”, povesteşte Cristina Bică. “Nu am avut cu cine să vorbesc, decât cu nişte medici rezidenţi. Medicul care era de gardă, dr. Valentin Dăbuleanu, nu era prezent şi nu a venit până dimineaţa. A fost inexistent pentru mama mea şi ceilalţi pacienţi din salonul său. Singura dată când a fost prezent a fost pe 25.09, la ora 8:00, când a predat garda fără a arunca măcar o privire către paturile pline de bolnav”, adaugă aceasta.
Cristina Bică spune că l-a căutat peste tot în UPU, “în toate cabinetele, toată noaptea”.
Am încercat să îl contactăm pe dr. Dăbuleanu pentru un punct de vedere. Acesta a văzut mesajele noastre, însă nu ne-a răspuns.
Pe foile din data de 24, nu există parafe. Abia pe 25.09, la ieşirea din UPU, pe o foaie cu scris haotic şi fără cronologie, apar mai multe ştampile înghesuite toate într-un loc. Printre acestea, şi a medicului Dăbuleanu.
Pacienții văzuți doar de rezidenți nu sunt tocmai o excepție
Problema medicilor specialişti sau primari care nu văd pacienţii în timpul gărzii şi îşi trimit doar rezidenţii a fost confirmată chiar de managementului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, după cazul Bică. Directorii au făcut un control inopinat la Unitatea de Primiri Urgenţe și au constatat că în 10 până la 15% dintre cazuri, foile de observaţie ale pacienţilor aveau doar parafa medicului rezident. Semn că medicul specialist sau medicul primar nu văzuse pacientul.
Dacă în cazuri excepţionale, lipsa parafei medicului specialist poate avea circumstanţe atenuante, chiar directorul medical Stelian Mogoanta a recunoscut atunci că un procent de 10 sau 15% este imens.
“Conştientă şi cooperantă”
Într-un târziu, pacienta a fost internată în ATI, pe secţia de Boli Interne. Pe foaia de ieşire din UPU, a doua zi, la ora 11:00, se precizează că pacienta era “conştientă, cooperantă”.
De altfel, Cristina Bică spune că în prima noapte la spital, mama sa a vorbit la telefon cu tatăl său, saturaţia pe mască era la 93-95%, pulsul în jur de 100, tensiunea începuse să se normalizeze. Pe aceeaşi foaie, însă, observaţiile medicale nu respectă cronologia, atrage atenţia fiica pacientei. Pe document, unele menţiuni par înghesuite sau scrise diferit, se revine de la ora 14:00 la ora 11:00 (a se vedea foto).
“Din foaia de observaţie din UPU lipsesc şi informaţii despre vărsăturile din ambulanţă şi micţiunile frecvente, mama mea era deshidratată, iar toată noaptea a primit doar un litru de clorură de sodiu la picătură, ceea ce este foarte puţin pentru o persoană cu tensiune mică”, mai spune Cristina Bică.
Odiseea şocului septic
Femeii i s-au făcut mai multe investigaţii şi medicii i-au transmis Cristinei că suspectează un şoc septic. iar în urma unui sumar de urină recoltat de la pacientă prin sondă, în data de 25.09, se pleacă pe premisa unui “şoc septic cu punct de plecare posibil urinar”.
“Cum poţi pune un diagnostic de şoc septic cu o posibilă cauză urinară pe un simplu sumar de urină care nici măcar nu arată o infecţie urinară severă?”, întreabă fiica pacientei. Rezultatul uroculturii a arătat ulterior că nu exista o infecţie urinară. Pe 26.09, când pacienta ajunge internată la ATI, cauza posibilă a şocului septic se schimbă de la urinară la pulmonară, în urma unui rezultat CT unde se menţionează o pneumonie bazală.
O radiografie pulmonară din 28.09 nu indică, însă, nimic activ din punct de vedere pulmonar.
La acea dată, cauzele prezumtive ale şocului septic sunt, ambele, infirmate de rezultatele investigaţiilor. La 4 zile de la internare, pe foaie apare “şoc septic cu punct de plecare în curs de diagnosticare”.
“Ultimele sunete auzite de la mama mea au fost gemete de spaimă”
Femeia a fost intubată pe 26.09, iar fiica sa nu înţelege nici acum de ce s-a ajuns la acest lucru. Ba mai mult, spune că era la uşa salonului când mama a fost intubată şi că ultimele sunete pe care le-a auzit de la mama sa au fost „gemete de spaimă şi teroare”. „Le am şi acum în urechi. Mama se temea de intubare pentru că a mai avut un episod în urmă cu câteva luni, când un alt medic de la SCJU a vrut să o intubeze pe viu, ea fiind conştientă şi cooperantă. S-a zbătut atunci şi a refuzat şi a trăit. La un moment dat, în timp ce vorbeam cu un medic la uşa salonului, nu am mai auzit nimic. Probabil fusese sedată. De ce nu mi-au spus?”, întreabă femeia, care spune că nu şi-ar fi dat acordul pentru intubare.
“Aparţinătorul nu poate decide pentru pacient în lipsa unui document oficial”
Medicii precizează, însă, că decizia de intubare şi ventilare mecanică a unui pacient se ia pe moment de către specialist, în funcţie de evoluţia pacientului, iar lipsa acordului aparţinătorului pentru această manevră medicală ar trebui să fie bazată pe un document oficial:
“În momentul în care recurgi la o manevră medicală în interesul pacientului cu funcţii vitale degradate, care necesită protezare ventilatorie a căilor aeriene, dacă nu există un înscris oficial care să ne arate că pacientul este împotriva acestor manevre, medicii nu pot să se oprească din efectuarea acestora chiar dacă un aparţinător sau tutorele legal cer acest lucru. Se acţionează în interesul pacientului”, au precizat, pentru GdS, surse medicale din spital.
Numai că fiica pacientei susţine că Adelheid Bică, avea la acel moment, saturaţie peste 90 pe masca de oxigen şi că nu înţelege de ce s-ar fi impus intubarea.
Analizele au indicat risc de hemoragie
Din 26 septembrie, pacientei începe să îi fie administrat tratament anticoagulant cu Clexane, un protocol standard pentru pacienţii care stau la pat, pentru evitarea formării de trombi – cheaguri de sânge – care se pot dovedi fatali. Pe 27, se fac analize de coagulare, printre care INR – o analiză care indică timpul de coagulare. Valoarea acestuia este de 1.37, puţin crescut. Se continuă cu anticoagulantul. Pe 28.09, Clexane începe să îi fie administrat pacientei doar o dată pe zi, într-o doză mai mare, în loc de două doze mai mici la 24 de ore. INR-ul creşte de la o analiză la alta. Pe 30.09 este 3,11, iar pe 31.09, valoarea acestuia ajunge la 5,39. La această valoare, conform informaţiilor de pe site-uri de specialitate, există riscul apariţiei de hemoragii. Se opreşte anticoagulantul, iar pe foaia de observaţie apare scris STOP Clexane! (INR 5,39).
Fiica pacientei se întreabă dacă tratamentul cu Clexane a contribuit la AVC-ul hemoragic descoperit ulterior, având în vedere rezultatele privind timpii de coagulare, însă doi medici cu care am discutat au declarat că valoarea INR-ului nu poate creşte sub Clexane.
Analiza INR este indicată pacienţilor care urmează tratamente anticoagulante pentru monitorizarea efectului medicaţiei. Acesta se stabilizează la câteva zile după iniţierea terapiei şi monitorizarea este necesară pentru ajustarea tratamentului. Astfel, stoparea administrării a fost o decizie corectă, a explicat pentru GdS un specialist din Bucureşti. Acesta a mai declarat pentru GdS că o infecţie „ar putea pleda pentru coagulopatie şi ar putea să crească INR-ul. Dacă nu e o cauză evidentă, poate fi un sepsis”, a precizat acesta.
AVC hemoragic, depistat după un lung şir de solicitări pentru un CT
Un CT craniu este solicitat pentru prima dată în data de 28 septembrie. Pe 29 se solicită a doua oară. Pacienta nu ajunge însă la radiologie pentru efectuarea sa. Nici a treia oară când se solicită. Pe foaia de observaţie, în faţa solicitării medicului pentru CT craniu scrie “anunţat”. Adică informaţia ar fi fost transmisă la radiologie.
Abia pe 3.10, pacienta face examenul CT craniu, după ce fiica sa merge personal la radiologie să îl ceară şi solicitarea este acceptată imediat. “Eu nici nu am ştiut că s-a cerut atâtea zile acest CT craniu, pentru că m-aş fi dus să vorbesc!”, ne-a mărturisit. Rezultatul specifică o acumulare mixtă cu nivel fluid, iar „aspectul poate pleda pentru AVC hemoragic în contextul unui pacient anticoagulat”. Acest AVC hemoragic va fi menţionat, în urma necropsiei, la cauzele decesului.
Directorul spitalului a declarat că este inadmisibil ca aparţinătorul unui pacient să fie nevoit să meargă să ceară personal efectuarea unei investigaţii.
Nici până acum nu este clar unde s-a rupt firul comunicării şi cine este principalul vinovat în această situaţie: radiologia sau secţia de pe care s-a transmis solicitarea.
Directorul medical anunţă că s-a implementat o nouă procedură
În urma cazului, conducerea spitalului ia decizia de a implementa o nouă procedură, pentru ca solicitările să poată fi urmărite îndeaproape.
“Pentru a evita astfel de întârzieri în realizarea consulturilor interdisciplinare şi a investigaţiilor, am implementat procedura operaţională privind procesul de consult interdisciplinar care este deja la a doua ediţie pentru că a primit mici ajustări din partea clinicilor. Aceasta prezintă inclusiv indicatori de monitorizare care se raportează lunar. Câte consulturi s-au solicitat lunar, către ce clinică, dacă s-a răspuns corespunzător sau nu, cu precizările timpilor de răspuns. Toate vor intra în statistică”, a declarat Stelian Mogoanta, director medical la SCJU Craiova.
În privinţa celorlalte acuzaţii şi aspecte semnalate de fiica pacientei, conducerea spitalului a transmis că nu poate face declaraţii care ar putea fi considerate o antepronunţare sau care ar putea influenţa cursul anchetelor declanşate.
La nivelul spitalului, cazul este anchetat de Comisiile de Etică şi Disciplină.
Şocul septic, absent din concluziile necropsiei
Până la depistarea AVC-ului hemoragic, mama Cristinei Bică se afla deja în comă. Pe 5 octombrie, pe foaie revine şocul septic cu punct de plecare pulmonar. Necropsia, însă, nu va indica aşa ceva.
Adelheid Bică a intrat în stop cardiorespirator de două ori. Prima dată a răspuns manevrelor de resuscitare. A doua oară, însă, a fost declarat decesul.
În urma necropsiei, cauzele morţii sunt insuficienţă cardiacă şi respiratorie acută şi AVC hemoragic. Şocul septic nu a fost identificat.
“Eu nu spun că mama mea trăia dacă acel AVC era descoperit la timp, dar nu pot ierta, nu pot trece cu vederea trupă de medici care nu au fost în stare să facă un CT în 7 zile, nu pot ierta absenţa medicului de gardă, poate evoluţia mamei mele era alta”, spune femeia. “Dacă eu, asistentă medicală de 28 de ani, stând cu mama secundă de secundă în UPU şi având suficiente cunoştinţe medicale şi practică medicală mi-am dat seama cum doctorii greşesc, cum bâjbâie diagnostice, cum îşi bat joc, cum se comportă cu alţii, tot aşa sau mai rău?”, se întreabă, fără ca nimeni să îi răspundă, femeia care şi-a pierdut mama fără să înţeleagă cu adevărat de ce.
