-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateÎn două săptămâni epidemia de gripă va ajunge la final

În două săptămâni epidemia de gripă va ajunge la final

Numărul cazurilor de gripă şi viroză este în scădere. În ultima săptămână, scăderea a fost de 25%, a anunțat, duminică, ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila este de părere că în două săptămâni epidemia de gripă va ajunge la final.
În ultima săptămână au fost 100.000 de noi cazuri de viroze respiratorii şi cazuri de gripă, faţă de 140.000 câte erau cu o săptămână în urmă.

”Noi am prezentat cu acurateţe datele pe viroze şi aşa cum am estimat, numărul acestora a început să scadă. În ultima săptămână a scăzut cu 25 la sută, o scădere importantă, de la aproape 140.000 la 100.000. Aşteptăm ca acest trend descrecscător să continue şi odată cu aceasta să se termine şi problemele inclusiv cazurile grave sau decesele să se reducă”, a declarat Rafila, la un post de televiziune.

Ministrul Sănătăţii este de părere că în aproximativ două săptămâni se va încheia epidemia de gripă. ”Mai suntem în epidemie, dar scăderea aceasta care este destul de rapidă este clar că reprezintă un trend descrescător care va duce în două-trei săptămâni la eliminarea situaţiei de epidemie cu care ne confruntăm. Cred că în două săptămâni cred că putem să discutăm de finalul epidemiei de gripă”, a precizat Rafila.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS