O dată ce ne-au fost eliberate de la farmacie medicamentele prescrise de către medic și ajungem acasă, de multe ori realizăm că nu suntem siguri care este momentul potrivit să luăm tratamentul: dimineața, seara, înainte sau după masă?
Recomandarea unui anumit moment optim de administrare a medicamentelor se face în funcție de cronofarmacologie, o știință dedicată înțelegerii acestui aspect. Un răspuns general la întrebarea “Când să luăm medicamentele?”, nu există, deși ca ca regulă generală, dacă nu este recomandat altfel, medicamentele se administrează pe stomacul gol, cu o oră înainte de masă sau la două-trei ore după aceasta.
Motivul ține de faptul că multe medicamente pot fi afectate de ceea ce mâncăm, dar și de momentul în care mâncăm. De exemplu, administrarea unei pastile pe stomacul plin poate interfera cu modul în care stomacul și intestinele absorb medicamentul, întârziind sau scăzând absorbția medicamentului.
Pe de altă parte, unele medicamente, cum ar fi anumite medicamente antiinflamatoare folosite în terapia durerii sunt mai ușor de tolerat dacă sunt administrate după mese, reducându-se astfel riscul de reacții adverse precum refluxul acid și iritarea gastrică.
Relația medicament-aliment
Pe lângă faptul că pot afecta capacitatea organismului de a absorbi medicamente, unele alimente pot interacționa cu ingredientele medicamentelor, împiedicând medicamentul să funcționeze așa cum ar trebui și prin urmare să nu aibă efectul dorit.
Cel mai cunoscut aliment aflat în această situație este grepfrutul și implicit sucul de grepfrut. Ele interferează cu unele dintre enzimele responsabile de metabolizarea medicamentelor din organism, ceea ce poate conduce la acumularea de cantități crescute de medicament în corp și prin urmare, la declanșarea de reacții adverse. La fel de periculoasă este situația în care un medicament ce ne-a fost recomandat pentru prima oară să interacționeze cu unul pe care îl luăm deja, motiv pentru care trebuie comunicate întotdeauna medicului sau farmacistului toate tratamentele pe care le urmăm.
Astfel de interacțiuni medicament-aliment au loc atât în cazul medicamentelor eliberate pe bază de rețetă, cât și cu medicamentele eliberate fără prescripție medicală, inclusiv antiacidele, vitaminele și preparatele ce conțin fier.
Direcții generale
Unele reguli simple pot face ca administrarea medicamentelor necesare să fie mai sigură.
Citiți eticheta sau prospectul medicamentelor și dacă nu înțelegeți ceva sau aveți nevoie de mai multe informații, întrebați medicul sau farmacistul. Chiar și medicamentele fără prescripție medicală pot cauza probleme.
Pentru majoritatea medicamentelor, este recomandat să fie administrate cu un pahar plin cu apă, deși există și excepții. Nu luați niciodată medicamente cu băuturi alcoolice.
Nu amestecați medicamentul în mâncare, nu mestecați sau zdrobiți tabletele și nu despărțiți capsulele, deoarece acest lucru poate schimba modul în care funcționează medicamentul.
Luați vitaminele și mineralele la distanță de câteva ore de medicamente deoarece pot interacționa cu unele substanțe medicamentoase.
Valentina Ghimpău
Sănătate de la Farmacist specialist,
Vă mulțumesc că m-ați citit!