3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateBoala Parkinson poate da semne şi cu 20 de ani înainte

Boala Parkinson poate da semne şi cu 20 de ani înainte

Boala Parkinson are peste 40 de simptome și afectează în special mișcările corpului, iar pacienții sunt diagnosticați, în medie, la jurul vârstei de 60 de ani. Tulburările de mișcare apar în stadiul 3 al bolii. Însă aceasta se dezvoltă încet și primele leziuni pot apărea chiar și cu 20 de ani înaintede primele semne.

Boala Parkinson afectează din ce în ce mai mulţi oameni

Parkinson afectează peste 6,2 milioane de oameni în lume, dintre care 1,2 milioane sunt în Europa. În România, statisticile oficiale indică 72.000 de pacienți diagnosticați cu această afecțiune neuro-degenerativă progresivă clinic. Cercetările recente indică faptul că numărul pacienților se va dubla până în 2030.

Simptomele bolii Parkinson sunt variate, ceea ce face ca deseori aceasta să fie confundată cu alte afecțiuni. Din această cauză, diagnosticul este adesea pus cu întârziere.

Cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva bolii Parkinson, marcată pe 11 aprilie, trei asociații din România – Asociația Bolnavilor de Parkinson ”Sufletul Lalelelor”, Asociația de Luptă Împotriva Bolii Parkinson și Asociația ”Mai puternici decât boala Parkinson” au lansat o campanie națională de conștientizare. Sub genericul “Înțelege Parkinson”, mesajul este Recunoaște semnele bolii Parkinson – T.R.A.P. Caută un neurolog. Asociaţiile au lansat şi o platformă de informare – intelegeParkinson.ro.

Tremor, Rigiditate, Akinezie, Postura

TRAP vine de la cuvintele Tremor, Rigiditate, Akinezie, Postura, explică specialiştii. Subdiagnosticarea în boala Parkinson vine îndeosebi din lipsa de informare, sunt de părere medicii români De cele mai multe ori, pacienții confundă sau chiar ignoră simptomele specifice bolii Parkinson. În momentul în care iau decizia de a se adresa unui medic neurolog, boala este deja într-un stadiu avansat.

”Lumea nu concepe să meargă la control dacă nu are o problemă importantă sau dacă nu are nicio problemă. Cum ar fi o oarecare dificultate pe care o constată în a iniția mișcarea”, spune Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu. Medicul este coordonatorul grupului de lucru pentru boala Parkinson și afecțiuni înrudite al Societății de Neurologie din România (SNR).

Semnale de avertizare ale Parkinson

Un pacient poate observa că e mai greu să se ridice din fotoliu, e mai greu să înceapă să meargă sau să facă orice activitate motorie. Apoi, mișcările sunt clar mai lente, se mișcă mai încet, indiferent ce fac, le iau mai mult timp. Poate fi un semn dacă stau absolut relaxați pe canapea la un film începe să tremure o mână sau un picior. Dacă scriu mai dificil și literele s-au micșorat. Dacă nu se mai pot încheia cu ușurință la nasturi. Bărbații pot avea probleme de “dexteritate” la bărbierit. Femeile la fardat sau pensat. Apoi, în boala Parkinson, pacientul poate avea mai multe simptome, dintre care cel mai mult îl supără durerea de umăr. Numai că atunci merge la consult la ortopezi sau reumatologi, spune dr. Popescu.

” Toate astea trebuie să atragă atenția cu atât mai mult cu cât constată că mirosul nu mai este bun sau că au avut o perioadă cu depresie (lipsă de plăcere și motivație, gânduri de tristețe susținute, stimă de sine scăzută, etc.)”, mai spune medicul.

Boala Parkinson ar trebui tratată de echipe multidisciplinare

Boala Parkinson necesită un management complex, de aceea SNR susţine şi dezvoltarea unor „Centre de Expertiză în Domeniul Tulburărilor de Mişcare şi al Managementului Bolii Parkinson”, în cadrul centrelor universitare din România. În acest moment, funcţionează centre de excelenţă, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara, Iaşi, Suceava, Oradea, Craiova, Constanţa, Galați, Sibiu și Brașov, în care pacienții cu boala Parkinson sunt tratați de echipe multidisciplinare formate din medic neurolog, gastroenterolog, psiholog, nutriționist/dietetician, logoped sau specialist în medicina fizică și de recuperare.

“În ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson, printr-un efort comun, lansăm platforma intelegeparkinson.ro. Pentru a face cunoscute simptomele bolii astfel încât oamenii să înțeleagă cât mai bine această boală. Să știe unde să se adreseze, să știe ce să spună medicului. Să poată să gestioneze situațiile de zi cu zi. Scopul e ca pacienții să știe că pot beneficia de asistență medicală și tratamente de generație nouă, specifice nevoilor lor”, a transmis Emilia Paula Zagavei, pacientă diagnosticată cu boala Parkinson și președinte al Asociației Bolnavilor de Parkinson ”Sufletul lalelelor”.

Ce cauzează boala Parkinson?

În cazul bolii Parkinson, celulele din creier responsabile de controlul mișcărilor corpului încetează producerea de dopamină, o substanță care facilitează comunicarea între nervi. Pe măsură ce aceste celule mor, creierul nu mai primește mesajele necesare pentru a coordona mișcările.

Cercetătorii încă nu cunosc cauza exactă a bolii Parkinson, dar există date conform cărora atât factorii genetici, cât și factorii de mediu joacă un rol important. Pe lista cauzelor posibile se află expunerea la substanțe chimice poluante, ierbicide și pesticide, precum și substanțele care blochează receptorii de dopamină.

De asemenea, stilul de viață și alimentația pot avea un impact semnificativ. Medicii sunt de părere că bacteriile din intestin pot influența evoluția bolii Parkinson. Ei recomandă pacienților să consume iaurt cu fermenți vii și să mănânce multă fasole și cereale integrale, legume și fructe. Alimentele grase și consumul de carne ar trebui mult reduse.

În prezent, deși nu există un tratament care să poată opri evoluția bolii Parkinson, există soluții pentru controlul simptomelor si îmbunătățirea calității vieții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS