0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCancerul ovarian: Factorii de risc şi ce ne poate proteja de apariţia acestei boli

Cancerul ovarian: Factorii de risc şi ce ne poate proteja de apariţia acestei boli

Asimptomatic în stadiile incipiente şi cu simptome nespecifice în stadii avansate, cancerul ovarian este, din acest motiv, afecţiunea cu cea mai scăzută rată de supravieţuire din sfera cancerelor ginecologice. Pentru prevenirea sau tratamentul acestei boli la timp, cel mai important este controlul ginecologic periodic, atrage atenţia dr. Adriana Cotoi, medic specialist Oncologie Medicală în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja” Craiova, doctor în Științe Medicale.

Medicul explică, într-un interviu acordat GdS, cum apare cancerul ovarian, care sunt simptomele şi investigaţiile medicale pentru depistarea afecţiunii şi ce putem face pentru a reduce numărul de cazuri diagnosticate tardiv.

„Anual, la data de 8 mai, se marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului Ovarian. Ziua a trecut, dar lupta continuă. Lupta împotriva cancerului ovarian se poartă zi de zi, iar specialiştii din sănătate fac eforturi pentru ca prevenţia să devină parte din rutina femeilor şi cazurile de cancer de ovar să scadă”, spune dr. Adriana Cotoi.

GdS: Când apare cancerul ovarian?

Dr. Adriana Cotoi: Cancerul ovarian este o afecțiune malignă care se dezvoltă la nivelul ovarelor și apare atunci când celulele anormale de la nivelul acestora se divid necontrolat și dobândesc capacitatea de a se răspândi la distanță.

GdS: Cum poate fi depistată această afecţiune?

A. C.: Din păcate, cancerul ovarian are cea mai scăzută rată de supraviețuire din sfera cancerelor ginecologice, fiind adesea diagnosticat tardiv, avansat loco-regional sau chiar diseminat la distanță. Acest lucru este datorat atât lipsei de informare, cât și lipsei unui test de screening, care ar favoriza diagnosticarea într-un stadiu incipient și implicit ar duce la creșterea semnificativă a duratei de supraviețuire. De aceea, este recomandat controlul ginecologic periodic, chiar în absența simptomelor.

GdS: Care sunt simptomele cancerului ovarian?

A. C.: În stadiile incipiente cancerul ovarian este asimptomatic, iar în cele avansate simptomele sunt nespecifice, fiind reprezentate de: creșterea în volum a abdomenului, durere abdomino-pelvină, senzație de sațietate precoce, greață, scădere involuntară în greutate, tulburări de tranzit, urinări frecvente.

GdS: Ce factori favorizează apariţia acestui tip de cancer?

A. C.: Principalii factori de risc ai cancerului ovarian sunt reprezentați de istoricul familial de cancer ovarian, endometrial, mamar sau de colon şi prezența mutațiilor BRCA1/BRCA2, tratamentele de substituție hormonală. Vârsta înaintată este un alt factor de risc, femeile cu vârsta peste 50 ani având un risc mai crescut de a dezvolta cancer ovarian. Prima sarcină sau menopauza tardivă, excesul ponderal sau fumatul sunt alţi factori asociaţi unui risc mai mare de dezvoltare a acestei afecţiuni.

GdS: Există şi factori care ar putea reduce riscul de apariție al cancerului ovarian?

A. C.: Există şi factori care ajută la diminuarea riscului de cancer ovarian. Prima naștere la o vârsta tânără, alăptarea, pierderea în greutate, dieta cu conținut scăzut de grăsimi, activitatea fizică şi încetarea fumatului sunt unii dintre ei. Pentru persoanele cu risc ridicat, o posibilă variantă este extirparea ovarelor și a trompelor uterine.

GdS: Care sunt principalele investigaţii care conduc la diagnosticarea afecţiunii?

A. C.: În vederea stabilirii diagnosticului de neoplasm ovarian se efectuează analize de laborator, inclusiv markerul tumoral CA125, investigații imagistice, precum ecografie transvaginală, CT (tomografie computerizată), RMN (rezonanță magnetică nucleară) sau examen PET-CT. Diagnosticul de certitudine se stabilește exclusiv în urma efectuării rezultatului histopatologic.

GdS: Ce opţiuni de tratament există în prezent?

A. C.: Tratamentul în cancerul ovarian este multimodal și se stabilește în funcție de stadiul bolii, ideal în cadrul unei echipe multidisciplinare, putând include chimioterapie, intervenție chirurgicală, terapii țintite molecular, terapii hormonale, radioterapie.

Citeşte şi: Un nou experiment peisagistic în Craiova: Gard îmbrăcat în plastic în Parcul Romanescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS