Investigațiile PET-CT vor putea fi prescrise direct de medici, aceasta este o decizie importantă pentru bolnavii de cancer.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a eliminat obligativitatea ca prescrierile să fie aprobate de o comisie care se întrunea o dată pe lună.
Investigațiile care pot fi făcute fără a trece prin comisie sunt Tomografia cu Emisie de Pozitroni și Computerul Tomograf.
Acestea vor putea fi prescrise direct de către medicul curant – oncolog, hematolog sau neurolog, începând cu 1 iunie.
Până acum era obligatorie aprobarea cererilor în comisia de experți a CNAS. Comisia se întrunea o dată pe lună, însă pacienții aveau oricum de așteptat luni de zile până să facă investigația, din cauza lipsei de fonduri.
În aceste condiții, mulți pacienți alegeau să facă analizele pe cont propriu, contra-cost.
Tot de la 1 iunie se implementează un nou program de sănătate publică. Acesta va asigura accesul pacientelor cu endometrioză profundă la intervenţii chirurgicale minim invasive.
Măsurile au fost aprobate de Guvern, printr-o completare a legii privind programele naționale de sănătate.
Citește și: (VIDEO) Accident mortal de muncă în Caracal