1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCancerele de piele, în creştere. Ce semne trădează melanomul

Cancerele de piele, în creştere. Ce semne trădează melanomul

În ultimii ani, cancererele de piele au devenit mai frecvente, astfel că medicii au început să abordeze din ce în ce mai des această problemă prin mesaje de conştientizare şi informare. Dr. Adriana Cotoi, medic specialist Oncologie Medicală în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja” Craiova, insistă asupra necesităţii educării populaţiei pentru creşterea prevenţiei, dar şi pentru depistarea precoce, care poate salva vieţi.

“Prevenția cât și depistarea precoce a leziunilor suspecte de pe suprafața pielii sunt extrem de importante. Un diagnostic stabilit la timp creşte semnificativ șansele de vindecare și implicit de supraviețuire pe termen lung!”, transmite aceasta.

„Având în vedere că se apropie sezonul estival, consider că este oportun şi necesar să le reamintim oamenilor importanța prevenirii cancerelor de piele, o afecțiune oncologică în creştere în ultimii ani”, adaugă medicul oncolog.

Cum apare cancerul de piele

Cancerul de piele apare atunci când celulele de la nivelul tegumentului suferă mutații la nivel de ADN și încep să se înmulțească haotic, dobândind capacitatea de a se răspândi la distanță.

Cele mai frecvente tipuri de cancere de piele sunt reprezentate de cele non-melanice și de melanoame, precizează specialistul.

Dr. Adriana Cotoi

“Dintre neoplaziile cutanate non-melanice fac parte carcinoamele bazo-celulare și carcinoamele spino-celulare. Carcinoamele bazo-celulare sunt cele mai frecvente tumori maligne de la nivelul pielii, având cel mai bun prognostic datorită faptului că nu se răspândesc la distanță. Însă, prin capacitatea lor distructivă și invazivă la nivel local, pot determina probleme funcționale și estetice importante. Carcinomul spino-celular se dezvoltă la nivelul celulelor scuamoase ale pielii și apare cel mai frecvent în zonele expuse în mod excesiv la soare, respectiv, pe față, gât, spate și scalp”, transmite dr. Adriana Cotoi.

Melanomul, cel mai agresiv tip de cancer de piele

Melanomul malign este cel mai agresiv dintre cancerele de piele. Acesta apare prin proliferarea excesivă a melanocitelor și are o capacitate crescută de metastazare.

Principalii factori de risc implicați în apariția cancerelor de piele sunt reprezentați de factori genetici, istoricul familial, afecțiunile precanceroase ale pielii, cancer de piele, radioterapie în antecedente, expunerea la soare, motiv pentru care trebuie subliniată importanța protecției solare, bronzarea artificială cu raze ultraviolete (solarul), pielea deschisă la culoare, imunodepresia sau vârsta – riscul crește cu vârsta, însă există cazuri de cancer de piele și la tineri.

Cum ne autoexaminăm pielea

Pentru examinarea nevilor pigmentari (alunițelor), există și un ghid ajutător (ABCDE), ce include evaluarea următoarelor aspecte:

  • A – asimetria
  • B (în engleză, border semnifică margine) – marginile (neregulate)
  • C – culoarea (neuniformă)
  • D – diametru (dimensiunea)
  • E –evoluția leziunii în timp.

Cum reducem riscurile?

Riscul de cancer de piele poate fi redus prin utilizarea fotoprotecției și prin evitarea expunerii îndelungate la radiațiiile ultraviolete. Autoexaminarea este de asemenea extrem de importantă pentru prevenirea cancerelor de piele și ar trebui efectuată lunar. Depistarea unor modificări suspecte la nivelul pielii trebuie urmată obligatoriu de control la medicul dermatolog, spune dr. Cotoi.

Citeşte şi Soluții digitale pentru sănătate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS