0.1 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSpală-te pe dinţi ca să ai grijă de… creier!

Spală-te pe dinţi ca să ai grijă de… creier!

Un studiu sugerează că o bună îngrijire a dinților poate fi benefică pentru creier. O echipă de oameni de știință din Japonia a constatat că bolile gingivale și pierderea dinților au fost legate de micșorarea creierului în zona hipocampusului, care joacă un rol în memorie și în boala Alzheimer. Studiul publicat miercuri nu dovedește că bolile gingivale sau pierderea dinților cauzează boala Alzheimer. Dar indică o asociere între sănătatea dinților și afectarea creierului.

Bolile gingivale şi demenţa – unde e legătura?

„Pierderea dinților și bolile gingivale, care reprezintă o inflamație a țesutului din jurul dinților care poate cauza contracția gingiilor și slăbirea dinților, sunt foarte frecvente, astfel încât evaluarea unei potențiale legături cu demența este incredibil de importantă”, a declarat autorul studiului, Satoshi Yamaguchi, doctor în medicină, de la Universitatea Tohoku, din Japonia, scrie 360medical.

Studiul a constatat că aceste afecțiuni pot juca un rol în sănătatea creierului, respectiv a zonei care controlează gândirea și memoria, oferindu-le oamenilor un alt motiv pentru a avea mai multă grijă de dinții lor, a precizat cercetătorul japonez.

Ce spun dinţii despre creier

La studiu au participat 172 de persoane cu o vârstă medie de 67 de ani care nu aveau probleme de memorie la începutul cercetării.

Participanții au fost supuși unor examene dentare și au făcut teste de memorie la începutul studiului. De asemenea, participanților li s-au efectuat examinări cerebrale imagistice pentru a măsura volumul hipocampusului la începutul studiului și din nou patru ani mai târziu.

Pentru fiecare participant, cercetătorii au numărat numărul de dinți și au verificat dacă există afecțiuni gingivale.
Cercetătorii au descoperit că numărul de dinți și cantitatea de afecțiuni gingivale au fost legate de modificările din hipocampul stâng al creierului.

În cazul persoanelor cu afecțiuni gingivale ușoare, faptul de a avea mai puțini dinți a fost asociat cu o rată mai rapidă de micșorare a zonei creierului în hipocampul stâng.
Faptul de a avea mai mulți dinți, care cauzează afecțiuni gingivale severe, a fost asociat cu o rată mai rapidă de scădere a volumului creierului în aceeași zonă a creierului.

Lipsa unui singur dinte îmbătrâneşte creierul cu aproape un an

După ajustarea în funcție de vârstă, cercetătorii au descoperit că, pentru persoanele cu afecțiuni gingivale ușoare, creșterea ratei de contracție a creierului cauzată de lipsa unui singur dinte a fost echivalentă cu aproape un an de îmbătrânire a creierului.

În schimb, pentru persoanele cu afecțiuni gingivale severe, creșterea ratei de contracție a creierului datorată unui dinte în plus a fost echivalentă cu 1,3 ani de îmbătrânire a creierului.
„Aceste rezultate evidențiază importanța păstrării sănătății dinților și nu doar a păstrării dinților”, a declarat Yamaguchi.
„Constatările sugerează că păstrarea dinților care cauzează boli gingivale severe este asociată cu atrofierea creierului.

Controlul progresiei bolii gingivale prin vizite regulate la dentist este crucial, iar dinții cu boli gingivale severe ar putea necesita să fie extrași și înlocuiți cu dispozitive protetice adecvate”, a precizat omul de știință japonez.
El a menționat că sunt necesare studii viitoare pe grupuri mai mari de persoane.
O altă limitare a studiului este faptul că a fost realizat într-o singură regiune din Japonia, astfel că rezultatele nu pot fi generalizate și pentru alte zone.

Citeşte şi: Primele operaţii pe cord deschis la CCV Craiova: “Domnul doctor e al doilea Dumnezeu”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS