0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMituri despre apa cu lămâie

Mituri despre apa cu lămâie

Multe persoane își încep ziua cu un pahar cu apă cu lămâie. O parte dintre acestea consumă această băutură încălzită sau cel mult să fie de la temperatura camerei. Motivul acestui obicei rezidă în diverse concepții și mituri ce se învârt în jurul acestei băuturi. Dar oare există aceste beneficii sunt reale sau doar mituri?

Apa cu lămâie te ajută să slăbeşti

Deși deseori se asociază consumul apei cu lămâie cu dietele pentru slăbit, dovezi care să susțină cu certitudine o legătură între slăbit și această băutură nu există. Alt mod prin care ar putea ajuta în diete apa cu lămâie se bazează pe ideea că în urma consumului unei cantități suficiente de apă cu lămâie poate apărea un sentiment de sațietate și astfel să nu mai simțim nevoia să mâncăm. Astfel, aportul de calorii ar fi mai mic și deci poate exista o pierdere în greutate.

Un regim alimentar echilibrat, cu un aport corespunzător de apă – cu lămâie sau fără- și exercițiile fizice sunt rețeta sigură pentru o greutate optimă. În plus, apa cu lămâie poate fi un substituent excelent al sucurilor ce conțin cantități ridicate de zahăr și deci au un aport caloric ridicat.

Apa cu lămâie alcalinizează organismul

Potrivit susținătorilor dietei alcaline, alimentele influențează pH-ul corpului unei persoane – adică cât de acid sau alcalin devine. Există o concepție greșită conform căreia apa cu lămâie are un efect alcalinizant asupra organismului.

Lămâia în sine conține de fapt compuși acizi, având un nivel al pH-ului de aproximativ 2. Când sucul de lămâie este amestecat cu apă, acesta se diluează, dar își păstrează în continuare proprietățile acide. Prin urmare, apa cu lămâie este, de asemenea, acidă, deși aciditatea este redusă în urma amestecării cu apa.

În ciuda faptului că este acidă, apa cu lămâie poate avea unele efecte alcalinizante asupra organismului. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când sucul de lămâie este metabolizat în organism, se generează compuși secundari alcalini. Aceștia, de exemplu citratul și ascorbatul, pot ajuta la tamponarea acidității și au un efect general alcalinizant.

Cu toate acestea, este important de subliniat faptul că efectul alcalinizant al apei cu lămâie este unul de o intensitate redusă. Are caracter temporar. Există multe mecanisme în organism pentru a menține nivelul pH-ului intern într-un interval îngust, indiferent de pH-ul alimentelor și băuturilor noastre.

Deși consumul mai multor alimente alcaline poate fi sănătos, deoarece acestea includ fructe și legume, este puțin probabil ca beneficiile pentru sănătate să vină din efectele lor asupra nivelului de aciditate al organismului.

Apa cu lămâie luptă împotriva cancerului

Incidența crescândă a pacienților diagnosticați cu afecțiuni oncologice este în creștere. Din acest motiv au apărut o multitudine de afirmații despre anumite alimente cum că ar putea preveni sau trata cancerul. Majoritatea se bazează pe teoria dietei alcaline. Se bazează pe premisa că anumite celule canceroase nu pot prospera într-un mediu alcalin.

Instituții prestigioase precum American Institute for Cancer Research susțin că această afirmație este falsă, deoarece alimentele consumate de o persoană nu au capacitatea de a influența aciditatea sângelui sau a celulelor corpului.

Detoxifiere?

Apa ajută la eliminarea substanțelor nefolositoare din organism prin diferite mecanisme de excreție. Nu există dovezi care să arate faptul că apa cu lămâie este mai bună decât apa simplă în îndeplinirea acestei funcții.

De fapt, cele mai multe afirmații că alimentele sau băuturile pot curăța sau detoxifica organele nu se bazează pe fapte științifice.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la Farmacist specialist,
Vă mulțumesc că m-ați citit!

Citeşte şi: Cum rezolvăm călcâiele crăpate?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS