Numărul copiilor şi al adolescenţilor din România care practică în mod regulat un sport sau au activitate fizică a scăzut în ultimul timp. Sunt rezultatele celor mai recente evaluări realizate de specialiştii în sănătate. La vârsta adolescenţei, marea majoritate a tinerilor au nivel insuficient de activitate fizică. Iar problemele de greutate sunt din ce în ce mai frecvente.
Campanie DSP Dolj pentru promovarea activităţii fizice
În luna iulie, Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, a decis să deruleze o campanie de conştientizare a importanţei activităţii fizice în rândul copiilor şi adolescenţilor. Aceasta este implementată, la nivel judeţean, de Direcţiile de Sănătate Publică, în parteneriat cu autorităţile publice locale.
La nivelul judeţului Dolj, campania este realizată prin DSP Dolj, cu implicarea mai multor actori-cheie: asistenţii comunitari, mediatorii sanitari, cabinetele de medicină de familie, Inspectoratul Şcolar Dolj, Crucea Roşie Dolj, CPECA Dolj şi Europrotect. Populaţia ţintă căreia i se adresează campania „Promovarea activităţii fizice” este reprezentată de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani şi părinţii acestora.
73% din băieţi şi 87% din fete nu mai au suficientă activitate fizică după 14 ani
“Rezultatele ultimelor evaluări privind nivelul de activitate fizică al copiilor şi adolescenţilor din România arată o pondere în scădere a activităţii fizice intense faţă de evaluările anterioare. La vârsta de 5-14 ani, jumătate din copii fac sport sau alte activităţi fizice între 10 minute şi 2 ore pe zi. Însă odată cu intrarea în adolescenţă, nivelul de activitate fizică se reduce dramatic. La vârsta adolescenţei, 73% din băieţi şi 87% din fete au un nivel insuficient de activitate fizică. Excesul de greutate şi obezitatea în rândul adolescenţilor reprezintă, de asemenea, o problemă de sănătate publică din ce în ce mai gravă”, transmit reprezentanţii DSP Dolj.
OMS: 5% din cazurile de diabet zaharat ar putea fi prevenite prin activitate fizică
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cel puţin unul din patru adulţi şi peste 80% din adolescenţi sunt insuficient de activi fizic. 7–8% din bolile cardiovasculare, depresii, demenţe pot fi evitate prin exerciţiu regulat. Aproximativ 5% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi prevenite dacă oamenii ar fi mai activi. Persoanele care practică activităţi sportive sau alte tipuri de activitate fizică au un risc de moarte prematură cu 20-30% mai redus.
“Activitatea fizică regulată în rândul copiilor şi adolescenţilor aduce numeroase beneficii. Creşte rezistenţa generală a organismului, în special a sistemului cardiovascular, respirator şi locomotor. Stimulează activitatea sistemului nervos. Astfel, contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi la dezvoltarea abilităţilor practice. Unul dintre cele mai mare beneficii este că scade riscul de obezitate”, specifică specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică.
“60 de minute pe zi pentru sănătatea ta”
Campania se desfăşoară sub genericul “60 de minute pe zi pentru sănătatea ta”. Iniţiativa are scopul de a creşte nivelul de activitate fizică regulată în rândul copiilor şi adolescenţilor. Specialiştii doresc să crească nivelul de informare al publicului ţintă cu privire la acest subiect. Ei îşi propun şi stimularea copiilor şi adolescenţilor să identifice modalităţi de a-şi petrece timpul liber într-un mod cât mai activ fizic, în acord cu vârsta, preferinţele şi abilităţile fiecăruia.
Sfaturile specialiştilor
· Încearcă să fii cât mai activ, chiar dacă nu faci minim 60 de minute de activitate fizică zilnic!
· Puţină activitate fizică este mai bună decât deloc!
· Începe cu activităţi fizice cu durată scurtă şi creşte treptat durata activităţilor!
· Redu timpul dedicat activităţilor sedentare şi cel petrecut în faţa ecranelor!
Citeşte şi: Mituri despre apa cu lămâie