7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateInsomnia crește riscul bolilor de inimă

Insomnia crește riscul bolilor de inimă

O nouă meta-analiză a 21 de studii la care au participat peste 2 milioane de persoane analizează modul în care insomnia influenţează riscul de boli de inimă. Cercetătorii au comparat datele între persoanele sănătoase fără insomnie şi persoanele cu insomnie. Rezultatele arată că persoanele cu insomnie au avut un risc mai mare de evenimente cardiovasculare, inclusiv infarct miocardic şi deces cardiovascular. În plus, mortalitatea din toate cauzele legate de insomnie a arătat un risc cu 14% mai mare decât în cazul persoanelor sănătoase.

Insomnia afectează o treime dintre adulți

Mulţi dintre noi au, sau au avut la un moment dat, probleme cu somnul, fie din cauza stresului, fie din cauza unor afecţiuni medicale. Atunci când o persoană are în mod regulat dificultăţi să adoarmă sau să se odihnească o noapte întreagă, acest lucru se numeşte insomnie.

Insomnia afectează peste 30% dintre adulţii din întreaga lume. Persoanele cu insomnie prezintă adesea un risc mai mare pentru alte probleme de sănătate, cum ar fi diabetul, bolile renale şi tulburările gastrointestinale.

Unele cercetări anterioare indică faptul că insomnia creşte riscul de boli cardiovasculare (BCV), în timp ce alte studii nu indică nicio legătură.

Aceste constatări contradictorii au fost impulsul pentru o nouă meta-analiză care a încercat să determine dacă insomnia are impact asupra inimii şi în ce măsură.

Studiul a fost publicat pe 21 septembrie, în revista PLoS One.

Ce criterii au fost avute în vedere

Cercetătorii au folosit date din 21 de studii care au inclus aproximativ 389.000 de persoane cu insomnie şi peste 2 milioane de persoane sănătoase. Studiile au urmărit aceste persoane între 3 şi 20 de ani, iar participanţii trebuiau să aibă cel puţin 18 ani sau mai mult pentru a fi incluşi. Alte criterii de includere au implicat: rezultate privind mortalitatea cardiovasculară; incidentele de infarct miocardic; incidentele de boli cardiovasculare; mortalitatea din toate cauzele legate de insomnie.

Cercetătorii nu au inclus studii care implicau minori sau care nu aveau controale.

Vârsta medie a participanţilor la studiu a fost de 59,4 ani pentru grupul cu insomnie şi de 58,6 ani pentru grupul sănătos.

Insomnia, asociată cu un risc crescut de deces cardiovascular

După ce au analizat datele şi au comparat indivizii sănătoşi cu persoanele cu insomnie, cercetătorii au aflat că a existat o corelaţie între insomnie şi o serie de evenimente negative pentru sănătate.

Autorii au spus că persoanele cu insomnie au avut un risc mult mai mare de deces cardiovascular.

Persoanele cu insomnie au avut un risc cu 53% mai mare de deces legat de o boală cardiacă, în comparaţie cu persoanele sănătoase. Insomnia a fost, de asemenea, legată de o creştere semnificativă a riscului de infarct miocardic (atac de cord). Astfel, persoanele cu insomnie au avut un risc cu 48% mai mare de infarct decât persoanele sănătoase.

O altă constatare semnificativă a fost aceea că persoanele cu insomnie au avut o şansă cu 31% mai mare de a dezvolta orice tip de boală cardiovasculară.

În cele din urmă, autorii au aflat că persoanele cu insomnie au avut o şansă cu 14% mai mare de mortalitate din toate cauzele în comparaţie cu persoanele sănătoase.

Atunci când au analizat datele disponibile privind persoanele din studiile care au urmărit participanţii timp de 10 până la 20 de ani, cercetătorii au văzut că decesul din orice cauză era mult mai mare în cazul persoanelor cu insomnie.

Acest lucru sugerează că insomnia poate avea un impact asupra oamenilor pe termen lung, mai mult decât să reprezinte doar o problemă pe termen scurt.

Prioritizarea unei bune igiene a somnului

Dr. Chen a făcut câteva recomandări pentru persoanele care doresc să îşi îmbunătăţească calitatea somnului.

Astfel, în opinia sa, pacienţii cu insomnie pot încerca să adopte obiceiuri sănătoase de somn, cum ar fi păstrarea dormitorului răcoros, întunecat şi liniştit, evitarea cofeinei şi a alcoolului, culcarea la aceeaşi oră în fiecare zi, efectuarea de exerciţii fizice regulate în timpul zilei şi evitarea somnului după-amiaza.

Aceste recomandări sunt în concordanţă cu cele ale Institutului Naţional de Sănătate din Statele Unite. Organizaţia menţionează, de asemenea, învăţarea modului de gestionare a stresului ca o modalitate de îmbunătăţire a somnului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS