2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinisterul Sănătății scade pragul de admitere la Rezidențiat

Ministerul Sănătății scade pragul de admitere la Rezidențiat

Ministerul Sănătății a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, că pragul de admitere la examenul de Rezidențiat care a avut loc duminică scade la 60%,  după ce prea puțini candidați au realizat baremul minim. Înainte de examen, tot ministerul a crescut pragul la 65%, pentru „ridicarea nivelului de selecție a candidaților”.

„Ministerul Sănătății a realizat demersurile necesare pentru ca un număr cât mai mare dintre candidații înscriși la rezidențiat să poată alege un loc sau un post în specialitate. Punctajul minim de promovare la concursul de intrare în rezidențiat este și anul acesta 60% din punctajul maxim realizat”, a anunțat, marți, ministerul, conform G4Media.ro.

Punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidențiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului inițial de 65%, este de 608 puncte. În această situație, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidați din cele 4.327 locuri disponibile, a precizat sursa citată.

„S-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%“

„Având în vedere necesitatea acoperirii cât mai multor posturi și locuri la concursul de rezidențiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgență, ATI etc, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au aprobat astăzi, prin ordin comun, măsura care permite intrarea în rezidențiat a unui număr cât mai mare de tineri medici. Astfel, astăzi, s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, la fel ca în anii anteriori”, a anunțat Ministerul Sănătății.

„Pregătirea din timp a unui număr suficient de specialiști reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătății. Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienții din România să beneficieze de îngrijire din partea generațiilor viitoare de specialiști!” a declarat ministrul Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Peste 10 mii de candidați au concurat pentru 4.327 locuri

În luna octombrie, când a fost aprobată metodologia de concurs, creșterea pragului de admitere la Rezidențiat de la 60% la 65% a fost motivată de Ministerul Sănătății prin „ridicarea nivelului de selecție a candidaților”.

Peste 10 mii de candidați au concurat pentru 4.327 locuri și posturi pentru domeniul medicină, 551 locuri pentru medicină dentară și 412 locuri și posturi pentru farmacie.

Citeşte şi: Bradul de Crăciun din Craiova, cel mai frumos din Europa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS