12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAproape 40% dintre români suferă de alergii, dar nu pot beneficia de legea care îi ajută

Aproape 40% dintre români suferă de alergii, dar nu pot beneficia de legea care îi ajută

Aproximativ 8 milioane de români suferă de o formă de alergie, potrivit specialiştilor, un număr covârşitor. Cu toate astea, pacienţii cu astfel de afecţiuni sunt neglijaţi de stat, care încă nu a elaborat normele de aplicare ale unei legi care prevede îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor diagnosticate sau suspecte a avea boli alergice.

Avem o lege, dar nu o putem aplica

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția asupra lipsei normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 4/2021, o lege esențială pentru protecţia acestor pacienţi.

„Această lege, promulgată cu scopul de a sprijini diagnosticarea rapidă și eficientă, dar și îmbunătățirea tratamentului pentru persoanele cu alergii, rămâne în prezent neaplicabilă datorită lipsei normelor de aplicare. Aceste norme ar trebui să fie elaborate și emise de către Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației, până la data de 07.08.2021”, a transmis FACIAS zilele trecute într-un comunicat.

După mai bine de doi ani, normele de aplicare ale legii nu au fost emise, fapt ce afectează aproximativ 40% din populația României care suferă de o formă sau alta de alergie, atrage atenția și Prof. Dr. Carmen Panaitescu, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică „Se estimează că incidența bolilor alergice este în creștere, ca în toate țările UE, aproximativ 8 milioane de români (adulți și copii) suferă de o formă de alergie. Este important de menționat că cele mai multe afecțiuni alergice sunt boli cronice care induc un impact negativ asupra calității vieții pacientului, atât din perspectiva vieții sociale cât și profesionale, generând costuri semnificative la nivelul sistemului de sănătate publică și al societății.”

Ce prevede legea de care românii nu pot beneficia

Printre altele, noul cadru legislativ prevede facilitarea și efectuarea diagnosticării precoce a persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu alergii; identificarea și evidența persoanelor diagnosticate; îmbunătățirea tratamentului pentru prevenirea apariției complicațiilor; facilitarea integrării acestora în școală, în activități sportive și în muncă.

Mai mult, legea vizează promovarea și îmbunătățirea procesului de educație pentru sănătate a persoanelor diagnosticate cu boli și afecțiuni alergice, a familiilor acestora și a populației în ansamblul său.

„FACIAS subliniază importanța respectării drepturilor cetățenilor și responsabilitatea autorităților statului de a acționa în interesul public. Lipsa normelor de aplicare este nu doar o neglijență, ci și o încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanelor afectate de alergii”, transmite Fundaţia, care solicită elaborarea de urgență a normelor metodologice.

Citeşte şi:Aromaterapia, eficientă sau nu?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS