Valeria Herdea, preşedintă a Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie şi vicepreşedintă a Colegiului Medicilor din România, a fost numită de premierul Marcel Ciolacu preşedintă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Decizia de numire a Valeriei Herdea la conducerea CNAS a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial.
Valeria Herdea (60 de ani) este preşedintele Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România.
Este o apropiată a PNL, care a și susținut-o și propus-o pentru conducerea CNAS, iar în anul 2019 a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu ordinul Cavaler al ordinului sanitar, conform hotnews.ro.
Valeria Herdea îl înlocuiește la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe Andrei Baciu
Valeria Herdea îl înlocuiește la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe Andrei Baciu, revocat, în luna decembrie, la cerere, din funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi preşedinte cu rang de secretar de stat al CNAS. Baciu fusese numit în august anul trecut și a demisionat în decembrie, înainte de a fi audiat la DNA în dosarul achiziției de vaccinuri COVID în pandemie. Andrei Baciu a precizat la acel moment că este o demisie de onoare și că nu era obligat în niciun fel să facă acest gest.
Președintele Casei de Asigurări de Sănătate este propus de Ministerul Sănătății
După demisia lui Baciu și până la instalarea oficială a Valeriei Herdea, conducerea interimară a CNAS a fost asigurată de Cristian Georgică Celea, general SRI în rezervă, fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate în perioada 2003-2005, în timpul guvernului Adrian Năstase, și fost manager al spitalului SRI Agrippa Ionescu.
Președintele Casei de Asigurări de Sănătate este propus de Ministerul Sănătății și numit de Guvern.
Conform înțelegerii din coaliție, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate este numită de PNL, iar cea a Ministerului Sănătății de PSD.
Citeşte şi: Un microbuz cu nouă persoane s-a răsturnat. Planul roşu de intervenţie, activat