1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateS-a dublat numărul cazurilor de gripă din Dolj

S-a dublat numărul cazurilor de gripă din Dolj

Numărul cazurilor de gripă confirmate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj s-a dublat săptămâna trecută, față de raportul anterior publicat de către instituția de sănătate. Totodată, a apărut și primul caz de gripă cu virus de tip B.

500 de pacienți confirmați cu pneumopatii

Numărul cazurilor de pacienți cu afecțiuni respiratorii a fost în creștere săptămâna trecută. Cel mai recent raport pentru județul Dolj, publicat joi, arăta un număr de 2218 cazuri de viroze respiratorii şi gripă, în creştere faţă de raportul anterior (1855), Totuși, cifrele se situează sub valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă anul trecut (2663 cazuri).

Dintre cele peste 2000 de cazuri intrate în vizorul DSP Dolj, 1642 sunt infecții acute ale căilor respiratorii superioare. Alți 500 de pacienți au fost confirmați cu pneumopatii acute.

Incidența gripei, în creștere în această perioadă

S-au înregistrat și 76 de cazuri de gripă, dintre care 74 confirmate prin teste rapide – virus gripal tip A şi tip B – și 2 cazuri clinice. Numărul cazurilor de gripă raportate la finalul săptămânii trecute este dublu față de cifra din raportul anterior. În urmă cu două săptămâni se înregistraseră 39 de cazuri de gripă. Incidența gripei a crescut constant. În urmă cu trei săptămâni, numărul cazurilor confirmate era de 27.

De asemenea, pentru prima dată în raporturile DSP din acest sezon se menționează și apariția cazurilor cu virus gripal tip B.

Direcția de Sănătate Publică Dolj caracterizează săptămâna prin activitate gripală sporadică.

Aproape 15% dintre pacienții din evidența DSP au necesitat internare în spital

14,24% dintre cele 2218 cazuri de infecții respiratorii menționate în raportul DSP au avut nevoie de spitalizare.

Rata incidenţei în populaţie a cazurilor de IACRS a fost 241,99 o/oooo, gripă 11,20 o/oooo şi a pneumopatiilor a fost de 73,68 o/oooo.

Până în această dată numărul persoanelor vaccinate antigripal în judeţul Dolj este de 52675.

Citește și: Cum vorbim cu copilul despre droguri. Sfaturile psihologului Mihaela Sârbu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS