Numărul cazurilor de gripă a scăzut cu 15% în ultima săptămână, a anunțat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. În acest moment, în România, a fost declarată stare de alertă epidemiologică, dar nu s-a impus declararea epidemiei.
„Numărul de viroze respiratorii s-a stabilizat. Este aproape identic cu cel de săptămâna trecută, iar numărul de cazuri de gripă a scăzut cu circa 15%, așa că, opinia mea este că va începe scăderea numărului de cazuri, de viroze respiratorii, în general, de gripă s-a și întâmplat deja”, a declarat ministrul Sănătății.
Ministrul a explicat și care au fost cauzele acestui val mai puternic de infecții respiratorii.
„În momentul în care restricțiile pentru COVID-19 s-au ridicat, implicit, și gripa și-a arătat adevărata față, pe de o parte. Pe de altă parte, 2-3 ani fără infecții gripale, practic, au dus și la o scădere a imunității, în general, în populație împotriva virusului gripal, pentru că oamenii nu s-au întâlnit cu acest virus”, a adăugat ministrul Rafila.
Citește și: Vâlcea: O șoferiță, rănită într-un accident în localitatea Mihăești