Numărul medicilor din sistemul public este aproape dublu față de cel din sistemul privat, dar aceștia sunt concentrați în marile orașe. În 2000, în sistemul privat erau 21.000 de medici, față de aproximativ 40.000 la stat, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
În ultimii 25 de ani, numărul medicilor angajați în sistemul privat a crescut de aproape 25 de ori, scrie publicația Panorama. Aceasta a realizat o comparație a evoluției și repartizării medicilor între sistemul de stat și cel privat din România. Distribuția în teritoriu a medicilor din sistemul privat este mai variată. Aproape orice localitate are cel puțin un medic din sistemul privat. Cel mai adesea, aceștia sunt medici de familie, care lucrează în sistem privat.
Și numărul clinicilor private din România a crescut spectaculos. Avem aproximativ 350 de spitale de stat și aproape 200 de clinici private. În general, spitalele de stat sunt însă mult mai mari și au bugete importante, de la Casa de Asigurări de Sănătate. Fiind aproape dublu ca număr, medicii din sistemul public sunt mai numeroși aproape în fiecare județ. În București, de pildă, arată datele Panorama, sunt circa 10.000 de medici la stat și în jur de 5.000 la privat. Există însă și județe unde, cu tot cu medicii de familie, sistemul privat are mai mulți medici decât cel public. Argeșul și Ilfovul sunt în această situație, cu precizarea că Ilfovul este deservit de marile spitale publice din București.
În situații asemănătoare, cu un număr de medicii din sistemul privat ajuns aproape la nivelul celor din spitalele publice sunt și Teleormanul, Tulcea și Vâlcea.