Legătura dintre consumul de fructe și legume și durata somnului a fost analizată într-un studiu. Cercetarea, realizată de o echipă de la Universitatea din Helsinki, Institutul Național pentru Sănătate și Bunăstare din Finlanda și Universitatea de Științe Aplicate din Turku, este publicată în Frontiers in Nutrition.
Cercetătorii au dorit să exploreze modul în care consumul de fructe și legume ar putea influența somnul și viceversa.
Somnul oferă corpului șansa de a se odihni și de a se reface după o activitate în stare de veghe. Pe lângă beneficiile pe care le oferă diferitelor organe, un studiu din 2019 sugerează că somnul este important pentru repararea leziunilor ADN care apar în timpul stării de veghe.
Insomnia și durata mai scurtă a somnului devin tot mai frecvente în rândul adulților
Cu toate acestea, studiile recente arată că insomnia și durata mai scurtă a somnului devin tot mai frecvente în rândul adulților. Din cauza unor factori precum stresul, consumul de alimente de tip fast-food și stilul de viață sedentar, lipsa somnului devine o problemă de sănătate publică.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca oamenii să consume cel puțin 400 de grame de fructe și legume zilnic, dar studiile arată că adulții din multe țări nu respectă aportul minim. Potrivit noii cercetări, doar 14% dintre bărbații finlandezi și 22% dintre femeile finlandeze consumă zilnic minimul recomandat fructe și legume.
Un total de 5.043 de adulți, cu vârste de 18 ani și peste, au trimis răspunsuri detaliate la un chestionar de 134 de itemi privind compoziția și frecvența consumului zilnic obișnuit de alimente în ultimele 12 luni și au raportat cronotipurile lor (tendința de a dormi la un anumit moment al zilei) și durata tipică a somnului într-o perioadă de 24 de ore. Din aceste răspunsuri au rezultat trei intervale de somn: scurt (mai puțin de 7 ore/zi – 21%), normal (7-9 ore/zi – 76,1%) și lung (9+ ore/zi – 2,9%).
Persoanele cu un somn normal au prezentat un consum mai mare de fructe și legume
Printre rezultatele notabile se numără faptul că persoanele cu un somn normal au prezentat un consum mai mare de fructe și legume decât cele cu somn scurt și lung. Cu toate acestea, consumul de diferite tipuri de fructe și legume a dat rezultate diferite. Cercetătorii au observat că, în general, un consum redus de anumite fructe și legume este asociat cu o durata lungă sau scurtă a somnului și neodihnitor, în anumite cazuri.
S-a dovedit că legumele cu frunze verzi și legumele-fructe (roșii, castraveți) au contribuit la un somn mai optim și odihnitor. Printre altele, cercetătorii recomandă varza, ciupercile, ceapa, mazărea și fasolea.
Citeşte şi: O nouă terapie pentru astm, rezultate promiţătoare în testele preclinice