Un stil de viață sedentar înseamnă un stil de viață cu multe activități statice, cu foarte puțin sau deloc exercițiu fizic. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, 60% până la 85% dintre oameni duc un stil de viață sedentar, ceea ce îl face una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică ale vremurilor noastre.
În întreaga lume, oamenii desfășoară din ce în ce mai mult timp activități sedentare ce implică statul pe canapea sau pe scaun. Locul de muncă implică deseori ore petrecute în fața calculatorului, stând pe un scaun, iar în timpul liber, continuăm să stăm adesea așezați: în timp ce folosim un computer sau telefonul, ne uităm la televizor sau jucăm jocuri video. În plus, ne deplasăm din ce în ce mai mult cu mașina sau cu mijloace de transport în comun și din nou ajungem să stăm așezați pe un scaun, în loc să facem mișcare fizică.
Care este pericolul?
Activitatea fizică redusă sau chiar aproape absentă se traduce în foarte puține calorii consumate, ceea ce implică un risc de creștere în greutate. Mușchii au de suferit deoarece nu sunt utilizați și își pierd din masă, iar oasele pot deveni mai slabe, cu un conținut mineral mai scăzut.
Inactivitatea duce la o circulație sanguină mai slabă, dar și la pericole mai puțin evidente, dar importante, cum este cazul menținerii unei stări de inflamație, scăderea sistemului imunitar, dezvoltarea stărilor depresive și dezechilibre hormonale.
Metabolismul corpului poate fi și el afectat, iar corpul poate întâmpina dificultăți în descompunerea grăsimilor și a zaharurilor, cu risc implicit de creștere a colesterolului, trigliceridelor și nivelului glucozei din sânge.
Ce este de făcut?
Exercițiile fizice nu trebuie să fie întotdeauna intense pentru a fi eficiente și există multe oportunități în viața de zi cu zi de a strecura mișcare suplimentară.
Pentru cei cu un stil de viață inactiv, cel mai indicat este începerea cu pași mici, cu creșterea nivelului și intensității activității fizice pe parcurs. Nu uita că orice activitate fizică este mai bună decât statul jos. Schimbările vor începe să se observe și ele vor genera dorința de a continua.
Există multe moduri diferite de a face mișcare și trebuie găsit tipul potrivit pentru fiecare în parte. O serie de cercetări au demonstrat beneficiile pentru sănătate ale unei plimbări zilnice de 30 de minute.
Cei mai mulți dintre noi stăm jos atunci când lucrăm, adesea în fața unui computer, dar putem încerca să ne ridicăm măcar atunci când stăm de vorbă la telefon. Recomandarea este să ne ridicăm de pe scaun și să ne mișcăm puțin cel puțin o dată pe oră. În plus, dacă avem de ales între lift și scări, cele din urmă sunt alegerea cea mai bună.
Parcatul mai departe de locul unde avem treabă este de ajutor dacă vrem să ajungem la cei 10.000 de pași zilnici recomandați.
O dată cu venirea vremii reci, putem încerca activități în interior, cum ar fi dansul, înotul în piscine acoperite, yoga, pilates sau chiar arte marțiale.
Valentina Ghimpău
Sănătate de la Dr. Farmacist primar,
Vă mulțumesc că m-ați citit iar!