Specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat că, în ultima săptămână din decembrie, s-a înregistrat debutul sezonului gripal.
Au fost înregistrate 4.175 de cazuri de gripă clinică şi 102 cazuri de gripă confirmată de laborator. Totodată, au fost raportate trei noi decese la persoane confirmate cu virus gripal, numărul total ajungând la patru.
Potrivit celui mai recent raport realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în săptămâna 23-29 decembrie au fost raportate 57.184 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii).
S-au înregistrat cu 6,2% mai multe cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (53.870) şi cu 35,8% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (89.109). Variaţia în plus faţă de media calculată de 56.050 a cazurilor din 5 sezoane anterioare (fără sezoanele pandemice) a fost de 2%.
Au fost 4.175 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 3.296 de cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 2.238 înregistrate în săptămâna precedentă. Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 41 de judeţe, cele mai multe fiind în:
- Bucureşti (916),
- Cluj (515),
- Braşov (943),
- Timiş (370),
- Galaţi (172),
- Constanţa (164).
Trei noi decese cauzate de gripă, în România, într-o singură săptămână
În săptămâna de referinţă, au fost comunicate 3 decese noi confirmate cu virus gripal. Până în prezent, au fost comunicate 4 decese confirmate cu virus gripal: 3 tip A, subtip H1 (din care 1 co-infecţie cu SARS-CoV-2); 1 tip A, nesubtipat;
Cele 4 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 1 la 50-64 de ani; 3 la ≥65 de ani.
Până pe 29 decembrie 2024 un număr de 1.117.235 persoane vaccinate antigripal. 1.097.666 dintre cei vaccinați fac parte din grupele de persoane care beneficiază de decontare în regim compensat.
Citește și: AUR anunţă un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie