12.3 C
Craiova
joi, 6 martie, 2025
Știri de ultima orăSanatateCât de des ar trebui să faci analize de sânge?

Cât de des ar trebui să faci analize de sânge?

Analizele de sânge reprezintă una dintre cele mai importante metode de prevenție și monitorizare a sănătății. Totuși, mulți oameni se întreabă cât de des este necesar să le facă. Frecvența ideală variază în funcție de vârstă, istoricul medical și stilul de viață.

Ce analize generale sunt recomandate tuturor?

Indiferent de vârstă sau starea generală de sănătate, este recomandat să faci o serie de analize generale cel puțin o dată pe an. O parte dintre acestea pot fi chiar decontate prin programele desfășurate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru toți pacienții asigurați.

Hemograma completă este o analiză ce oferă informații despre sănătatea sângelui, detectând probleme precum anemiile sau infecțiile. Glicemia măsoară nivelul zahărului din sânge, un indicator esențial pentru prevenirea sau gestionarea diabetului. Colesterolul total și fracțiunile (HDL – așa numitul “colesterol bun”, LDL – “colesterolul rău”): monitorizează riscul de boli cardiovasculare.

Uzual, funcția renală și hepatică sunt evaluate cu ajutorul ureei, creatininei și transaminazele. Prin intermediul acestor analize pot fi detectate eventualele disfuncții ale rinichilor și ficatului.
În lipsa unor simptome sau factori de risc, aceste analize de bază oferă o imagine clară asupra stării generale de sănătate.

Ce analize fac adulții?

Pentru cei cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, riscul unor afecțiuni precum hipertensiunea, diabetul sau colesterolul ridicat crește. Este indicat ca adulții să facă analize generale anual și să includă teste suplimentare precum profilul lipidic complet ce monitorizează colesterolul și trigliceridele, dar și funcția tiroidiană (TSH, FT4), mai ales pentru femei, unde tulburările tiroidiene sunt frecvente.

După vârsta de 50 de ani, riscul de boli cronice crește semnificativ, iar analizele anuale sunt puternic recomandate. De asemenea, este bine să fie monitorizate vitamina D și calciul pentru prevenirea osteoporozei, dar și testele de coagulare pentru a preveni riscul de tromboze sau accidente vasculare. La bărbați, se recomandă analiza PSA ce poate depista timpuriu problemele de prostată.

CITEŞTE ŞI: Sănătatea mintală, sub efectul ecranelor: Pot produce efecte similare drogurilor

Cine trebuie să facă analize mai des?

Există anumiți factori de risc care influențează frecvența analizelor, cum ar fi istoricul familial de boli și care poate conduce la necesitatea prelevării mai dese de analize medicale. Dacă rudele apropiate suferă de diabet, boli cardiovasculare sau cancer, analizele anuale devin esențiale.

În plus, persoanele cu afecțiuni cronice, cum este cazul pacienților cu hipertensiune sau boli autoimune trebuie să-și monitorizeze frecvent starea prin analize specifice.
Un stil de viață nesănătos caracterizat de consumul excesiv de alcool, o dietă dezechilibrată sau fumat pot crește necesitatea testelor regulate pentru a monitoriza starea de sănătate.
Femeile însărcinate au nevoie de monitorizare constantă prin teste precum hemograma, glicemia și coagulograma.

Ce se întâmplă dacă nu facem analize periodic?

Nediagnosticarea problemelor de sănătate la timp poate duce la complicații majore. De exemplu, colesterolul ridicat poate trece neobservat ani de zile, crescând riscul de infarct sau accident vascular cerebral. Alt exemplu sunt deficiențele de vitamine care dacă sunt ignorate, pot cauza anemie, oboseală cronică sau alte probleme.
În general, o vizită anuală pentru analizele de bază poate face diferența între prevenție și tratamentul unor afecțiuni grave. Discutați cu medicul de familie pentru a personaliza planul de analize în funcție de nevoile voastre deoarece frecvența analizelor de sânge depinde de vârstă, istoricul medical și stilul de viață.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la Dr. Farmacist primar,
Vă mulțumesc că m-ați citit iar!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS