0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaPrograme de screening privind cancerul şi hepatita cu bani europeni

Programe de screening privind cancerul şi hepatita cu bani europeni


Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, miercuri, lansarea mai multor programe de screening privind cancerul şi hepatita, din bani europeni, în valoare de 103 milioane de euro.

„Astăzi, este o zi în care 103 milioane de euro, bani din fonduri europene, sunt lansaţi pentru a fi folosiţi într-un program de screening. Beneficiari sunt peste un milion de persoane din diferite zone ale ţării. Astăzi lansăm programul de prevenţie privind trei tipuri de cancer – mamar, de col uterin şi de colon, cât şi pentru hepatitele B şi C. Acestea sunt programe de prevenţie”, a declarat Turcan, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a precizat că aceste programe sunt „doar piesele dintr-un puzzle mai mare” – un master-plan împotriva cancerului.

„După cum aţi văzut cu toţii, săptămâna trecută, s-a publicat raportul Comisiei Europene care arată situaţia dezastruoasă în care se găseşte sistemul sanitar din România, iar pentru cancer, o boală pe care ne focusăm eforturile, am găsit o soluţie prin acest master-plan. Practic, avem aceste programe de screening care sunt programe finanţate prin bani europeni, pe care le vom încadra şi le vom adapta la programele pe care le dezvoltăm prin fondurile de la bugetul de stat, atât ale Ministerului Sănătăţii, cât şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a explicat Costache.

El a afirmat că programele lansate miercuri vor începe să funcţioneze efectiv în al doilea trimestru al anului viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS