0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaMinistrul Sănătății face apel la părinți să colaboreze cu medicii pentru accelerarea vaccinării copiilor

Ministrul Sănătății face apel la părinți să colaboreze cu medicii pentru accelerarea vaccinării copiilor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, face un apel la părinți să colaboreze cu medicii pentru accelerarea vaccinării copiilor, în cadrul Programului național de vaccinare. Cele mai multe sincope s-au înregistrat la vaccinarea copiilor de 6 ani cu vaccinul tetraxim.

„Există o serie de boli infecțioase pentru care există soluții eficiente de prevenire, spre deosebire de infecția cu SARS Cov 2, și este important să le utilizăm pentru a asigura sănătatea copiilor noștri”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Ministerul Sănătății deține stocurile necesare pentru asigurarea vaccinării împotriva rujeolei-rubeolei-oreionului, a difteriei- tetanosului-poliomielitei, hepatitei B, etc, iar medicii de familie pot recupera la vaccinare copiii care nu s-au vaccinat din cauza pandemiei de COVID -19.

Cele mai multe sincope s-au înregistrat la vaccinarea copiilor de 6 ani cu vaccinul tetraxim, destinat prevenirii îmbolnăvirilor prin difterie, tetanos, poliomielită și tuse convulsivă, realizându-se în proporție de doar 22%.

Această vaccinare se poate realiza la vârsta de 5 si 6 ani astfel încât copii să fie pregătiți pentru intrarea în colectivitățile școlare.

De asemenea, vaccinarea ROR a fost realizată în proporție de 50%, conform datelor din luna august 2020, în condițiile în care țara noastră nu a ieșit încă din epidemia de rujeolă.

Ministerul Sănătății recomandă tuturor părinților să solicite medicului de familie vaccinarea copiilor, cu vaccinurile recomandate, la vârsta potrivită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS