Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că încă două spitale din Bucureşti – „Sfântul Ştefan” şi „Cantacuzino” – vor deveni unităţi suport COVID-19.
„Am identificat câte un spital în fiecare judeţ. În Bucureşti încă două spitale ‘Sfântul Ştefan’ şi ‘Cantacuzino’ pe care le operaţionalizăm ca şi suport COVID. Am şi transmis către DSP-uri să facă evaluarea acestor spitale”, a declarat Tătaru, la sediul Ministerului Sănătăţii.
Potrivit ministrului, în funcţie de solicitări, se vor face detaşări de personal.
„După cum ştiţi, la nivelul celulei de criză de la Ministerul de Interne este acea evaluare a personalului pe care îl avem în cele şase specialităţi care în acest moment sunt în prima linie. În funcţie de solicitările pe care le avem din teritoriu, mobilizăm. (…) În contextul în care este nevoie în judeţele limitrofe se pot face acele detaşări sau chiar la distanţă”, a susţinut Nelu Tătaru.