Dansul poate ameliora simptomele bolii Parkinson, arată un studiu recent, publicat în luna iulie în Brain Sciences.
Cercetătorii de la Universitatea York din Canada și-au propus să afle dacă și cum dansul pe muzică, practicat săptămânal, poate influența, pe timp îndelungat, simptomele motorii și non-motorii ale bolii Parkinson.
Trei ani de dans
Ei au selectat 16 canadieni din Toronto, cu o vârstă medie de 69 de ani, și care prezentau simptome ușoare și moderate ale bolii. Participanții la studiu au luat lecții de dans într-un program cu durata de 1.25 de ore pe săptămână, timp de trei ani, în perioada 2014-2017.
Lecțiile de dans au inclus mișcări aerobice și anaerobice de la diferite stiluri de dans: modern, balet, folk și social.
Rutina aerobică a inclus exerciții de alergare sau ciclism, care să le crească pacienților dansatori rata bătăilor inimii pentru o anumită perioadă de timp, în timp ce exercițiile anaerobice s-au axat pe explozii rapide și intense de energie pe o perioadă scurtă, cum ar fi sărituri și ridicare de greutăți.
În același timp, cercetătorii au urmărit alți 16 pacienți care nu au participat la clasele de dans, dar care erau incluși într-un studiu ce-și propunea să identifice markerii specifici bolii Parkinson.
Cum au fost monitorizaţi participanţii la studiu
Participanții la cele două studii au fost grupați doi câte doi, un dansator și un nedansator, în funcție de vârstă, gen, severitatea simptomelor și durata bolii.
Pe toată durata studiului, cercetătorii au folosit Scara de Evaluare Unificată a Bolii Parkinson (UPDRS – Unified Parkinson’s Disease Rating Scale) ca să evalueze starea psihologică a participanților, simptomele motorii cât și aspecte ale vieții zilnice: vorbitul, mestecatul și înghițitul.
Înaintea fiecărei clase de dans, cercetătorii au măsurat abilitățile motorii ale subiecților pentru a stabili baza de pornire, iar după fiecare antrenament, subiecților li s-a cerut să completeze formulare în care să evalueze aspectele motorii și psihologice ale traiului de zi cu zi.
Studiul a ținut cont și de nivelul exercițiilor fizice, dar și de complicațiile motorii apărute, ca de exemplu dischinezia, o anomalie a activității musculare caracterizată prin apariția unor mișcări anormale ale feței sau corpului.
Progrese notabile la subiecţii dansatori
Cercetătorii au observat că subiecții care au participat la lecțiile săptămânale de dans au înregistrat progrese semnificative în vorbire, echilibru, tremurături și rigiditate, și, spre deosebire de grupul subiecților non-dansatori, simptomele motorii și psihologice nu s-au deteriorat pe parcursul celor trei ani de studiu.
Din cercetările de până acum asupra bolii Parkinson se știa că deteriorările motorii au loc în primii cinci ani de la declanșarea bolii.
Încurajați de rezultate, inițiatorii studiului au analizat și mai mult datele obținute ca să înțeleagă cum de dansul a stopat deteriorările motorii pe durata celor trei ani. Ei au descoperit că funcțiile motorii ale participanților care au luat lecții de dans au rămas aproape neschimbate chiar și după cinci ani de antrenamente de dans.
Cum se explică rezultatele
Cercetătorii au ajuns astfel la concluzia că antrenamentele de dans au efecte similare cu exercițiile fizice de înaltă intensitate (HIIT). Aceste tipuri de antrenamente fizice cresc concentrația din sânge a unui neurotrofic derivat din creier, o proteină despre care se crede că ar putea avea efecte protectoare împotriva degenerărilor neurologice cauzate de boala Parkinson.
Studiul efectuat propune dezvoltarea pe termen lung a unei rutine de reabilitare care să-i ajute pe bolnavii de Parkinson să-și gestioneze simptomele.
Programele de exerciții fizice cu durată mai mare de 16 săptămâni, au arătat de asemenea și o scădere a anxietății subiecților.
Rutina ar putea fi inclusă în terapii viitoare
Autorii studiului consideră că dansul pe muzică, adăugat la tratamentul standard pentru boala Parkinson, ar aduce beneficii pacienților.
Datele încurajatoare ale acestui studiu preliminar, care face parte dintr-o cercetare mai amplă, le permite specialiștilor să afle dacă vor putea aplica aceleași metode și în studiile clinice viitoare, cu scopul de a dezvolta, ca tratamente nonfarmacologice, terapii de reabilitare pe termen lung în cazul celor care suferă de Parkinson.
