7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportIrakul neaga orice implicare in atentate

Irakul neaga orice implicare in atentate

Irakul a negat ieri orice legatura cu atentatele din Statele Unite, pe care totusi nu le-a condamnat, desi anterior si-a exprimat simpatia fata de familiile victimelor atacurilor. Trimitind astfel de semnale contradictorii, Irakul pare ca se teme de un eventual atac american pe teritoriul sau, evocat de un ziar irakian, in cadrul planului de razboi al Statelor Unite impotriva terorismului. „Nu este exclus sa fim primii pe care SUA vrea sa-i atace“ scria, la inceputul saptaminii, Babel, ziar condus de Oudad’ Saddam Hussein, fiul cel mare al presedintelui irakian. „Irakul nu are nici o legatura, apropiata sau indepartata, cu atacurile impotriva intereselor americane din 11 septembrie“, a declarat seful diplomatiei Naji Sabri, citat de publicatia Al-Iqtissadi. Si, a adaugat el, „Statele Unite, Marea Britanie, statele occidentale si restul lumii stiu foarte bine acest lucru“. Aceste declaratii au fost facute a doua zi dupa ce Washington a anuntat o posibila implicare a regimului lui Saddam Hussein in atentatele din 11 septembrie, soldate cu aproximativ 6.000 de morti si disparuti. Un responsabil al administratiei americane a anuntat ca CIA studiaza unele informatii privind legaturi intre serviciile secrete irakiene si Mohamed Atta, egipteanul suspectat de a fi participat la deturnarea unuia dintre avioanele care s-au ciocnit de turnurile World Trade Center. Potrivit acestor informatii, intre oficiali ai serviciilor secrete irakiene si Atta a avut loc o intilnire in cursul anului, intr-o tara europeana. Duminica, vicepresedintele american Richard Cheney a afirmat totusi ca SUA nu au dovezi privind o implicare irakiana in atentate. Cotidinaul londonez The Guardian a sustinut ca Irakul l-a contactat pe miliardarul saudit Osama bin Laden, principalul suspect in atentate, pentru a-i oferi un refugiu, ca rasplata la ajutorul pe care acesta l-a dat in atacurile impotriva tintelor americane si britanice. Tot The Guardian sustine ca bin Laden l-a intilnit pe ambasadorul Irakului din Turcia, Farouk Hijazi, in regiunea muntoasa de linga Kandahar, in Afganistan. Potrivit The Guardian, el a refuzat ajutorul irakian, deoarece nu agreeaza ideologia partidului Baas la putere in Bagdad. Irakul, care are relatii foarte incordate cu Statele Unite dupa criza din Golf, este singura tara araba care nu a condamnat atentatele din 11 septembrie. Irakul sustine ca americanii culeg roadele politicii de tiranie duse de conducatorii lor. „Irakul este singura tara din lume care si-a exprimat franc, fara curtoazie si fara nici o teama, pozitia fata de Washington“, a spus ministrul irakian al afacerilor externe. Lui Naji i se pare absurd ca Statele Unite sa-si impuna propria pozitie fata de teroristi, adaugind ca Washingtonul trateaza drept terorism orice actiune armata impotriva intereselor sale, politicii sale sau impotriva regimurilor aflate in solda lui“. Dar, chiar daca au adoptat o atitudine ferma fata de administratia americana, conducatorii irakiani au luat initiativa sa-si exprime simpatia fata de familiile victimelor americane, la o saptamina dupa tragedie. Vicepremierul Tarek Aziz a trimis marti doua telegrame de condoleante organizatiei neguvernamentale Voices in the Wilderness si ministrului justitiei Ramsey Clark, remarcate pentru opozitia lor la sanctiunile ONU impotriva Irakului. Irakul si Statele Unite au rupt legaturile diplomatice din 1991. Bagdadul condamna sistematic ostilitatea Washingtonului fata de regimul lui Saddam Hussein ca principal motiv pentru mentinerea embargoului ONU si pentru raidurile aeriene in zonele din nordul si sudul Irakului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS