Divizia B, seria a II-a, etapa a 7-a
Minaur Zlatna – FC Extensiv 1-1
Stadion „Minaur“, spectatori 1.000
• Au marcat: S. Marginean ’24 / Buca ‘19
• Minaur: M. Rusu – I. Toader, C. Pop, Himcinschi, Kiraly – Abalasei (’58, Chivescu), Beza, Ceausu (’80, Bolmandir), Paleacu (’70, Tudor) – Casoltan, S. Marginean. Antrenor: J. Gavrila.
• Extensiv: Stoianov – Ghindeanu, Mieila, Cotora, Panc – Laczko, Vancea, Cristescu, Sola (’65, Ciuca) – Buca (’62, Musat), Neagoe (’87, Ristea). Antrenor: S. Cirtu.
• Au arbitrat: Al. Deaconu – Gh. Badea, S. Prodan.
• Avertismente: Kiraly, Beza, Casoltan, Marginean / Stoianov, Mieila, Panc.
• Filmul golurilor: min. 19, 0-1: Vancea a centrat pina la Sola, acesta a sutat in bara din lateral stinga si Buca a reluat in plasa; min. 24, 1-1: S. Marginean a marcat dintr-o lovitura libera de la 17 metri, inventata de arbitrul Deaconu.
La Zlatna, gazdele au intrat pe teren ca la razboi. Prin urmare, tintele preferate ale elevilor lui Gavrila au fost mai degraba picioarele fotbalistilor olteni. In aceste conditii, nu s-a prea jucat nimic, totul semanind cu o lupta oarba.
Mult mai tehnici, oltenii au incercat cit de cit sa aeriseasca jocul, desi le-a fost destul de greu sa evite intrarile criminale ale gazdelor. Apoi, dupa ce Buca a deschis scorul, arbitrul Deaconu a facut tot posibilul sa echilibreze disputa si in cele din urma a acordat acea lovitura libera din minutul 24, desi fusese mai degraba fault in atac.
La reluare, tot Extensiv a ratat cea mai mare ocazie, Laczko (’48) sutind peste poarta din pozitie foarte buna. Din acel moment insa, minerii nu au mai iertat nimic si a devenit clar ca oltenii erau multumiti chiar si cu un punct. De altfel, inclusiv Sorin Cirtu a afirmat dupa meci ca in conditiile jocului extrem de dur practicat de gazde, FC Extensiv nu putea scoate mai mult decit un egal. Sa adaugam ca arbitrul Deaconu a avut o prestatie ciudata, care le-a dat de inteles oaspetilor ca le va fi imposibil sa cistige.