4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024

Stiri diverse

Gasita moarta dupa cinci zile. Dorina Lupulescu, de 33 de ani, din Tirgu Jiu, a fost gasita moarta in locuinta lui Nicolae Draghicescu din comuna Turcinesti. Femeia plecase de acasa in urma cu cinci zile, iar rudele au sesizat disparitia acesteia. Vecinii lui Nicolae Draghicescu au simtit un miros neplacut in preajma gospodariei acestuia si s-au dus sa vada ce

s-a intimplat. Aici au descoperit cadavrul intrat in putrefactie, care a fost transportat la morga Spitalului „Tudor Vladimirescu“ din Tirgu Jiu, in vederea efectuarii necropsiei.

(M.D.)

A fugit de la locul accidentului. Dumitru Bolovan, de 26 de ani, din comuna Bumbesti – Pitic, judetul Gorj, muncitor la Agentia Drumurilor Nationale, in timp ce conducea autoturismul Oltcit, cu numarul de inmatriculare VL-02-BNL, pe DN 67, localitatea Bumbesti – Pitic, in data de 6 octombrie, din cauza vitezei excesive si a neatentiei in conducere, a parasit partea carosabila si s-a izbit de un cap de pod. Ion Timis, de 25 de ani, din Bumbesti – Pitic, a decedat, iar Aurel Stanciu, de 22 de ani, din comuna Prigoria, a suferit leziuni grave, fiind transportat de urgenta la Spitalul din Novaci. Ambii erau in Oltcit in momentul impactului. Dupa accident, conducatorul auto a parasit locul faptei, fiind identificat ulterior de catre organele de politie. Cercetarile continua, iar autorul este retinut.

(M.D.)

O autoutilitara a lovit un pieton. Ion Butariu, de 32 de ani, din comuna Prigoria, judetul Gorj, conducator auto la SP Ticleni, in timp ce conducea autoutilitara, proprietatea societatii, cu numarul de inmatriculare GJ-01-PRN, pe DJ 661, pe raza orasului Tirgu Carbunesti, in noaptea de 7 octombrie, din cauza neatentiei in conducere l-a accidentat grav pe Leontin Ciucnaru, de 28 de ani, din Tirgu Carbunesti. Acesta se angajase in traversare fara sa se asigure. Leontin Ciucnaru a fost transportat de urgenta la spital.

(M.D.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS