5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSituatie extrem de instabila la Mazar-i-Sharif

Situatie extrem de instabila la Mazar-i-Sharif

Confruntarile dintre diferite factiuni si jafuri au dus la o situatie extrem de instabila in Mazar-i-Sharif (nordul Afganistanului) si impiedica operatiunile umanitare, a anuntat ieri un purtator de cuvint al ONU. Stephanie Bunker, purtatorul de cuvint al biroului de coordonare al ONU, a declarat ca insecuritatea impiedica Natiunile Unite sa distribuie un ajutor alimentar pentru circa doua-trei milioane de afgani care au nevoie de el. „Numeroase persoane ar putea muri“, a declarat Bunker. „Noi am primit informatii referitoare la luptele sporadice de la Mazar-i-Sharif“, a adaugat ea.

Un cetatean uzbec, trimis de ONU la Mazar-i-Sharif pentru a examina situatia, a fost nevoit sa paraseasca orasul din nord din motive de securitate, potrivit sursei citate. „In prezent nu exista nici o prezenta internationala la Mazar“, a declarat Bunker. Informatiile primite de locuitorii de la Mazar „arata ca diferiti membri ai Aliantei se lupta intre ei si ca exista numeroase jafuri“, a spus Bunker. Alianta Nodului, o coalitie de minoritati – tadjici (25% din populatia afgana), hazara (8%), uzbeci (6%) – a preluat controlul la Mazar-i-Sharif, la 9 noiembrie. Sosirea sa in regiune a fost marcata de numeroase controverse. Circa 600 de cadavre au fost gasite de catre Comitetul International al Crucii Rosii (CICR), dupa intrarea trupelor Aliantei in oras. CICR nu a oferit precizari referitoare la circumstantele mortii acestor victime.

La 28 noiembrie, dupa trei zile de lupte provocate, potrivit Aliantei, de catre o revolta a prizonierilor protalibani, sute dintre acesti voluntari au fost gasiti morti in fortareata Qalae-Jongi, din apropiere de Mazar. Fortareata a fost bombardata violent de catre avioanele americane. Amnesty International si inaltul comisar al Natiunilor Unite pentru drepturile omului, Mary Robinson, au cerut deschiderea unei anchete internationale referitoare la circumstantele mortii lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS