• Experimentatul pilot francez si copilotul sau au reusit sa iasa
la timp din autovehiculul cuprins de flacari • Ei au fost transportati inapoi la locul de start cu un elicopter si au ajuns in tabara de la Ouarzazate cu automobilul garzilor de corp ale cintaretului francez Johnny Hallyday
Pilotul francez Jean-Louis Schlesser s-a retras din raliul Paris-Dakar, dupa ce motorul automobilului pe care il conducea a luat foc in cursul etapei a sasea a competitiei, care s-a desfasurat pe distanta de 576 de kilometri, intre localitatile marocane Er Rachida – Ouarzazate, a anuntat directorul sportiv al acestui concurs automobilistic, Patrick Zaniroli. Schlesser, care a cistigat editiile din anii 1999 si 2000 ale raliului Paris-Dakar, a incheiat pe locul al treilea editia din anul 2001 a acestei competitii.
„Masina pilotata de Schlesser, oprita la kilometrul 40 al traseului, era in flacari, insa membrii echipajului au putut iesi la timp din autovehicul, fara a suferi vreo leziune“, se arata intr-un comunicat al organizatorilor raliului Paris-Dakar, care a debutat pe 28 decembrie, in localitatea franceza Arras. Automobilul pilotului francez, marca Kangoo, dotat cu motor Diesel, a fost complet distrus in urma incendiului, care a survenit pe o portiune de traseu situata intr-o zona de podis. „Autovehiculul nu mai exista. Totul a ars, incepind cu sasiurile. Dupa izbucnirea incendiului, Jean-Louis Schlesser si copilotul sau, Henri Magne, au fost transportati cu elicopterul la locul de start al etapei speciale“, a precizat Patrick Zaniroli.
Directorul sportiv al raliului Paris-Dakar a adaugat ca Schlesser si Magne au fost condusi in tabara de la Ouarzazate cu automobilul garzilor de corp ale cintaretului francez Johnny Hallyday, care participa si el la aceasta competitie.