• In 2002, clubul craiovean a cucerit 113 medalii la campionatele nationale si 12 in competitiile internationale • Sectia de atletism a situat gruparea din Banie pe primul loc in clasamentul intern al anului
Anul competitional 2002 s-a incheiat, sportivii CSM-ului cucerind un total de 125 de medalii, din care 113 la CN, 12 in intrecerile internationale oficiale. Din totalul de 125, 49 de medalii sint de aur, 34 de argint si 42 de bronz. Sectia de atletism, prin medaliile cucerite, a situat CSM-ul pe primul loc in clasamentul intern al cluburilor.
Directorul clubului, Eugeniu Stefanescu, a spus: „In 2002 avem un bilant deosebit, sportivii clubului obtinind un numar record de medalii – 125. Spre deosebire de alti ani, toate sectiile clubului (cu exceptia calariei) au contribuit cu medalii la «zestrea» lui 2002. Si un alt element care este de laudat: toti antrenorii au in fisa acestui an competitional realizari prin medaliile cucerite de sportivi. In consecinta, sint motive de satisfactie, motive pentru a-i felicita si public pe toti cei care au muncit – sportivi, antrenori, ceilalti colaboratori ai mei – si au obtinut acest bilant imbucurator. Dar a fost o cursa cu obstacole, cel mai dificil fiind cel financiar. Stau si ma intreb: cit atasament fata de club, cite sacrificii au facut sportivii si antrenorii CSM-ului incit au reusit, totusi, ca sportivii sa urce pe podium de 125 de ori? Si asta in conditiile in care a fost o lupta inegala, adica CSM-ul s-a intrecut cu sportivi de la cluburi puternice din Capitala si din tara cu o sustinere financiara deosebita. Si am raspunsul: este un miracol! Explicabil prin daruirea sportivilor si antrenorilor de aici. Cum as putea altfel caracteriza amanuntul ca sectia de atletism este de 18 ani prima in Romania? In acest an insa si alte sectii s-au remarcat in mod deosebit: scrima, lupte libere (f), box“.
Cum de laude si diplome sportivii si antrenorii de la CSM Craiova s-au cam saturat, l-am chestionat pe directorul clubului din Banie si despre premii financiare. Raspunsul, ca si in anii precedenti, a fost unul cunoscut: „Intr-adevar, le sintem datori sportivilor si antrenorilor, dar nu exista bani, ce sa mai ocolim subiectul. Ei merita, prevederi legale ar fi… Din alocatiile bugetare, cit si din veniturile suplimentare abia am reusit sa asiguram participarea la competitiile oficiale. Numai noi stim cu ce eforturi!“
Vorbind despre sectiile care au sportivi cu dubla legitimare, directorul Stefanescu a punctat: „Avem o colaborare benefica din toate punctele de vedere cu LPS «Petrache Triscu», directorul Mircea Alecu fiind un conducator de nota 10! Exista o asociere intre sectiile noastre de spada, care s-a concretizat, pentru ambele parti, cu rezultate si medalii“.
Sperante pentru 2003? Eugeniu Stefanescu: „Nu mai vreau sa fiu pesimist, ca in precedentele mele declaratii. Cred ca anul 2003 va aduce o imbunatatire din toate punctele de vedere.“