4.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSportGica Popescu nu va mai fi convocat la Nationala

Gica Popescu nu va mai fi convocat la Nationala

Intr-o conferinta de presa care a avut loc la Casa Fotbalului, presedintele FRF, Mircea Sandu, a spus ca la turneul din Cipru, care va avea loc in perioada 1-14 februarie, vor participa si 15 jucatori care evolueaza in strainatate. Presedintele FRF a precizat ca „stranierii“ se vor alatura, pe 10 februarie, celor 16 jucatori convocati din campionatul intern, urmind sa participe la meciul cu Slovacia. Mircea Sandu a spus ca Gheorghe Popescu nu va mai fi convocat pina nu isi va gasi echipa. Fiind hotarit insa sa-si continue cariera la reprezentativa de fotbal, „Baciul“ a plecat ieri in Germania, unde se pare ca are o oferta de la o formatie din Bundesliga.

Cei 16 jucatori din tara convocati de selectionerul Iordanescu pentru turneul din Cipru sint urmatorii: Bogdan Vintila (FC National), Emilian Dolha (Rapid Bucuresti) – portari; Flavius Stoican, Gabriel Tamas (ambii Dinamo Bucuresti), Adrian Iencsi, Razvan Rat (ambii Rapid Bucuresti), Mirel Radoi (Steaua Bucuresti), Cristian Dancia (FC Arges) – fundasi; Lucian Sinmartean, Florin Soava (ambii Rapid Bucuresti), Vlad Munteanu, Stefan Grigorie (ambii Dinamo Bucuresti), Ovidiu Petre (FC National) – mijlocasi; Florin Bratu (Rapid Bucuresti), Daniel Oprita (Steaua Bucuresti), Ciprian Tanasa (FC Arges) – atacanti. Singura problema de sanatate din acest lot este a portarului rapidist Emilian Dolha, care s-a accidentat, urmind ca situatia lui sa fie clarificata pina astazi.

Presedintele FRF a spus ca participarea la acest turneu costa 80.000 de euro, cheltuielile de masa si cazare pentru perioada 10-14 februarie urmind sa fie asigurate de federatia cipriota. Potrivit lui Sandu, meciurile din cadrul turneului cipriot conteaza pentru palmaresul echipei nationale.

Mircea Sandu a spus ca echipa nationala de tineret nu va avea programata nici o actiune, deoarece la lotul national au fost convocati sapte jucatori sub 21 de ani. „Deoarece, Tamas, Rat, Ovidiu Petre, Grigorie, Vlad Munteanu, Oprita si Tanasa au sub 21 de ani si cum secundul Iosif Rotariu va lipsi, in Cipru va merge si antrenorul echipei nationale de tineret, Nicolae Manea, care va participa efectiv la procesul de pregatire. Jucatorii din tara vor fi supusi unui proces de pregatire si le va fi prezentat un anumit sistem de joc, pentru ca la meciurile oficiale sa fie in cunostinta de cauza, iar prezenta stranierilor este benefica, in vederea alcatuirii unei formatii cit mai apropiate de cea din meciul cu Danemarca“, a spus Sandu.

Echipa nationala se va reuni simbata, 1 februarie, la ora 15.30, la Casa Fotbalului, plecarea spre Cipru fiind prevazuta in aceeasi seara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS