Pe lingă cele trei puncte atit de necesare, oltenii au revenit din Giuleşti şi cu un moral deosebit, starea psihică actuală fiind una optimă. Probabil că şi anunţatul test de compatibilitate (jucători – antrenori – conducători) va confirma asta… „Craiova dă semne că s-a trezit, rupindu-şi lanţurile“, zice seniorul editor Ion Cupen intr-un editorial din Pro Sport-ul de ieri. Are dreptate, dar privind locul din clasament al Universităţii – 13 – trebuie să ne… trezim in continuare. Şi in fotbal, cel mai greu meci este următorul. Realist, antrenorul Sorin Cirţu a declarat mass-media: „Trebuie să exploatăm acest moment şi, dacă vom reuşi să avem continuitate, atunci putem spera la mai mult“.
Simbătă, in etapa a 21-a, Universitatea joacă pe „Ion Oblemenco“ – ora 17.00 – cu Gloria Bistriţa, echipă care de-a lungul anilor a mai pus cite o „piedică“ oltenilor…
Cunoscutul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat ieri despre partida de simbătă cu Universitatea: „Cred că va fi un meci bun, iar spectatorii olteni – care cred că vor fi foarte mulţi simbătă pe «Ion Oblemenco» – vor fi cei mai ciştigaţi. Universitatea va juca acasă după acest meci şi rezultat foarte bun obţinut chiar in Giuleşti şi e firesc ca simbătă pe «Ion Oblemenco» suporterii să fie alături de echipă. Pentru Gloria va fi un meci foarte greu. Trebuie să recunosc, prima şansă o are Universitatea. Dar nici noi nu venim să ne ia somnul pe «Ion Oblemenco»! Adică venim să jucăm bine şi, in consecinţă, să scoatem un rezultat bun. Că o fi X, că o fi 2, rămine de văzut pe teren, simbătă. Repet insă, prima şansă o are Universitatea nu numai prin faptul că joacă acasă, ci, mai ales, că are mare nevoie de puncte. In plus, are un moral bun după meciul din Giuleşti, unde a avut o evoluţie foarte bună. Nu vin la meci. Nu am timp, sint preocupat cu alte probleme aici, la Bistriţa.“
„Nu venim să ne ia somnul pe teren!“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei