Curtea pe care francezii de la Toulousse i-au facut-o lui Corneliu Papura s-a incheiat fericit pentru olteni, desi finalul nu a fost tocmai lacrimogen cum au lasat sa se creada sefii Universitatii. De fapt, oferta francezilor nu era nemaipomenita, iar conducerea Universitatii a declinat-o fara parere de rau, mai ales ca pina acum nu a reusit nici o achizitie spectaculoasa si ar fi fost culmea sa mai si vinda un jucator cu personalitatea lui Papura.
Omul – cheie a fost Ali Rachedi
Totul a pornit de la un prieten din Hexagon al oltenilor, impresarul Ali Rachedi. Bun amic cu Cirtu, dar si cu Costel Mitrita, Ali a organizat turneul de anul trecut al Universitatii, atunci cind oltenii au jucat in Franta cu echipe foarte puternice, printre care Marseille, Bordeaux si Monaco. Intre timp, Rachedi a ajuns manager general la Toulousse, formatie aflata acum pe ultimul loc in prima divizie franceza.
Ali Rachedi il cunostea destul de bine pe Papura, l-a vazut cum joaca si in turneul din Franta, iar cu vreo doua saptamini in urma l-a sunat pe Sorin Cirtu sa-l intrebe cum s-a prezentat in ultima vreme fundasul oltean. Cirtu a avut numai cuvinte de lauda la adresa lui Papura, un jucator pe care tocmai el l-a „inventat“ cu multi ani in urma, dar, cind a auzit despre oferta de transfer, l-a indrumat pe Rachedi catre Costel Mitrita, consilierul de incredere al lui Dinel Staicu.
Papura a ascultat de Dinel
Papura cunoaste bine campionatul francez de pe vremea cind a fost sub contract cu Rennes. In ceea ce-l priveste, oferta celor de la Toulousse era tentanta, dar exista o mare problema: conditiile financiare oferite de francezi erau imbietoare atita timp cit echipa era in prima liga, dar, cum ocupa ultimul loc, din vara sint sanse mari ca Toulousse sa evolueze in divizia secunda. Pe de alta parte, Rachedi ar fi acceptat si un imprumut pe sase luni al lui Papura contra sumei de 100.000 de euro.
Luni, fotbalistul oltean si-a dat seama ca sefii Universitatii nu sint dispusi sa-i ofere dezlegarea, cu toate ca el are o clauza care ii permite sa plece oricind in strainatate. Iata cum explica Papura discutiile de luni: „Recunosc, eu am o relatie speciala cu domnul Staicu. Tocmai de aceea n-am vrut sa profit de respectiva clauza si i-am spus ca sint de acord cu ceea ce hotaraste dumnealui“. Si, cum Staicu a zis „Nu!“, asa a si ramas, mai ales ca liderul de echipa al Universitatii are un angajament cu clubul multumitor din toate punctele de vedere.
Suspectat ca „baga in ele“
La un moment dat, unii l-au suspectat pe Papura ca exagereaza si ca, de fapt, povestea cu oferta celor de la Toulousse ar fi o inventie menita sa-i „imbogateasca“ angajamentul cu Universitatea. Papura recunoaste ca „s-a intimplat ceva-ceva“, dar a refuzat sa spuna cine au fost cei care s-au indoit de valabilitatea ofertei celor de la Toulousse: „N-as face niciodata asa ceva, iar daca as avea nevoie de bani in plus m-as duce direct sa vorbesc cu patronul. Garantez ca nu m-ar refuza, deci nu este nevoie sa-l iau prin «invaluire»“.
Calin la Toulousse?
Cind l-a intrebat pe Cirtu de Papura, Ali Rachedi s-a interesat si de situatia virfului de la echipa nationala, Ionel Ganea. „Ganezul“ se despartise de Bursaspor, dar pina sa ajunga Rachedi la el, fotbalistul roman a semnat cu englezii de la Wolverhampton.
Cum Toulousse cauta inca un atacant cu viteza, se pare ca Rachedi il va chema in probe pe Augustin Calin. „Gusti“ este inca sub contract cu o echipa chineza, dar probabil ca si-ar incerca norocul la Toulousse. Pe de alta parte, daca nu i-ar reusi proba din Hexagon, Calin pare tentat sa-l insoteasca pe Sorin Cirtu la Otelul Galati.