2.8 C
Craiova
duminică, 19 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSportStapinii desertului

Stapinii desertului

Cea de-a 26-a editie a Raliului Dakar, care a debutat pe 1 ianuarie, la Clermont-Ferrand, s-a incheiat duminica, in capitala Senegalului. Traseul pe care s-a desfasurat aceasta competitie a strabatut sapte tari, Franta, Spania, Maroc, Mauritania, Mali, Burkina Faso si Senegal, cea mai lunga etapa fiind pe 7 ianuarie, intre Tan Tan si Atar, 1.055 km. La editia din acest an au luat startul 200 de motociclete, 146 de automobile si 65 de camioane, linia de sosire trecind-o doar 163 de concurenti (65 de motociclisti, 60 de automobilisti si 38 de camionagii).

Peterhansel a invins pentru a saptea oara

Atit francezul Stephane Peterhansel (Mitsubishi), invingator la sectiunea auto, cit si spaniolul Nani Roma (KTM), care a cistigat la clasa moto Raliul Dakar 2004, au reusit premiere la editia din acest an. Peterhansel si-a adjudecat primul sau titlu la auto, realizind o performanta extraordinara – primul pilot care cistiga la ambele sectiuni, moto si auto, dupa cele sase titluri cistigate la moto in anii 1991, 1992, 1993, 1995, 1997 si 1998. La rindul sau, Nani Roma, care a cistigat doua probe speciale, este primul spaniol care se impune la aceasta competitie, in fata unor adevarati artisti ai vehiculelor pe doua roti, Richard Sainct, Fabrizio Meoni, Alfie Cox sau Cyril Desprs.

McRae a cistigat ultima etapa

Ultima etapa a competitiei, a 17-a, desfasurata in jurul capitalei senegaleze Dakar, pe distanta de 27 km, a fost adjudecata la auto de Colin McRae (Nissan), in 14 minute si 42 de secunde, devansindu-i pe Josep Maria Servia (Schlesser-Ford), cu 41 de secunde, si pe Nasser Saleh Al Attiyan (Mitsubishi), cu 43 de secunde.

La moto, etapa a fost cistigata de francezul Cyril Desprs (KTM), in 14 minute si 49 de secunde, la zece secunde de norvegianul Pal Anders Ullevalseter (KTM) si la 47 de secunde de suedezul Per Lundmark (KTM).

In competitia camioanelor, etapa a 17-a a fost cistigata de olandezul Hans Stacey (DAF), in 18 minute si 51 de secunde, urmat de compatriotul sau Hans Bekx (DAF), la 37 de secunde, si de brazilianul Andre De Azevedo (Tatra), la un minut 18 secunde.

Clasamentele generale

In clasamentul general al sectiunii auto, echipajul francez Stephane Peterhansel / Jean-Paul Cottret (Mitsubishi) a strabatut 4.624 km in 53 de ore, 47 de minute si 37 de secunde, fiind urmat, in ordine, de Hiroshi Masuoka / Gilles Picard (Mitsubishi), la 49 de minute si 24 de secunde, Jean-Louis Schlesser / Jean-Marie Lurquin (Schlesser-Ford), la trei ore si 33 de secunde, Luc Alphand / Henri Magne (BMW), la trei ore, 55 de minute si 58 de secunde, Andrea Mayer / Andreas Schulz (Mitsubishi), la cinci ore, 46 de minute si 17 secunde etc.

Pe primul loc in ierarhia generala a clasei moto s-a situat spaniolul Nani Roma (KTM), cu 4.624 km strabatuti in 55 de ore, 56 de minute si 28 de secunde, urmat de francezii Richard Sainct (KTM), la 12 minute si 38 de secunde, si Cyril Desprs (KTM), la 44 de minute si 31 de secunde, sud-africanul Alfie Cox (KTM), la 49 de minute si sase secunde, si de Pal Anders Ullevalseter (KTM), la doua ore, patru minute si 33 de secunde.

La sectiunea camioane, primele doua locuri in clasamentul general au fost ocupate de rusi, campion fiind echipajul Vladimir Tchaguine / Semion Iakubov / Serghei Savostin (Kamaz), cu timpul de 68 de ore, 13 minute si 49 de secunde, urmati de Firdaus Kabirov / Aidar Beliaev / Djamil Kamalov (Kamaz), la 53 de minute si 38 de secunde, si de echipajul olandezo-belgian Gerardus De Rooy / Tom Colsoul / Arno Slaats (DAF), la o ora, 28 de minute si 28 de secunde.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS