1.7 C
Craiova
marți, 31 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportNegocieri cu prelungiri

Negocieri cu prelungiri

Prima runda de negocieri dintre fotbalistul Romica Buia si clubul Pandurii Tirgu Jiu nu s-a finalizat cu semnarea unui contract, partile ajungind doar la un acord verbal. „In principiu, ne-am inteles, dar nu am semnat nici un contract“, a spus cel supranumit „Figo“, care va reveni la Tirgu Jiu astazi sau miine pentru continuarea discutiilor.


Daca conducatorii gruparii gorjene vor avea suficiente argumente sa-l convinga pe ex-timisorean sa semneze cu Pandurii, acesta se va alatura imediat lotului lui Sandoi pentru pregatire. Obiectivul lui Buia la Tirgu Jiu este promovarea, acesta dorind sa fie si un cadou intirziat pentru ziua de nastere a antrenorului, care a implinit ieri 40 de ani. „Mi-as dori mult sa promovez. Nu am nici o promovare la activ ca fotbalist. Ar fi o premiera pentru mine“, a spus mijlocasul de la „Poli“ Timisoara.


Romica Buia sustine ca nu va avea probleme de acomodare cu jucatorii de la Pandurii, deoarece cu multi dintre acestia a jucat la „U“ Craiova sau la „Poli“ Timisoara, iar pe altii ii cunoaste de pe vremea cind erau adversari in Divizia A: „Am jucat cu Vancea, Craciunescu, Tibi Lung si Nica, iar pe Bogoi il cunosc de cind juca in prima divizie.“


Achizitiile nu au probleme de adaptare


Cele doua achizitii importante realizate in aceasta perioada de Pandurii Tirgu Jiu, atacantul Mircea Ilie („U“ Craiova) si mijlocasul Romica Buia („Poli“ Timisoara) nu au avut si nu vor avea probleme de adaptare la noua lor echipa, sustine antrenorul Emil Sandoi: „In ceea ce-l priveste pe Mircea Ilie, sint foarte multumit de prestatia lui la meciurile amicale pe care le-am disputat in Antalya. S-a incadrat foarte repede, iar colegii lui au invatat cum sa-l joace intr-un timp foarte scurt, ca si cum ar fi evoluat la noi de un an si jumatate. Si acomodarea lui Buia va fi rapida, este un jucator cu experienta, care stie fotbal, iar eu imi doresc ca prestatiile lui sa se ridice la valoarea pe care o are“.


„Pandurii“, la sala


Terenurile inghetate si acoperite cu zapada sint un adversar periculos pentru integritatea jucatorilor de la Pandurii, astfel ca antrenorul Emil Sandoi a decis sa-i fereasca de accidentari. Pina la imbunatatirea conditiilor meteo, „pandurii“ vor face pregatire la sala, unde se vor axa pe imbunatatirea vitezei si pe lucrul cu mingea. Chiar daca mai sint doua saptamini pina la reluarea campionatului, gorjenii au intrat deja in ciclul saptaminal de pregatire din timpul sezonului cu cite un antrenament zilnic si joc la sfirsitul saptaminii.


„Ar fi bine sa putem face un joc simbata, cu o saptamina inainte de inceperea campionatului, dar daca terenurile nu vor fi bune, nu sintem dispusi sa riscam accidentari. In turneul din Antalya, jocurile pe care le-am disputat au fost foarte puternice, echipa s-a prezentat bine, am jucat meciuri pe terenuri foarte bune si, in prezent, cred ca avem nevoie sa ne ferim de accidentari“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS